Conform unor surse, Ioana Maria Vlas se afla ieri la prânz în biblioteca Penitenciarului Târgşor, unde citea un roman, moment în care pe ecranul televizorului aflat în încăpere a fost anunţată ştirea conform căreia Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut de procurori. “Ei, lasă, că se descurcă el! A mai fost prin puşcărie”, ar fi comentat, zâmbind uşor ironic, Vlas, referindu- se, probabil, la perioada de detenţie de patru ani petrecută de Vîntu la începutul anilor 80, când a fost închis pentru delapidare de fonduri. Omul de afaceri lucra pe atunci ca gestionar la o întreprindere de stat.
4526-289776-4vantu01.jpg
A profitat de căderea FNI

De-a lungul întregului proces FNI, Vlas a afirmat că principalul profitor al prăbuşirii Fondului, ce a avut loc în mai 2000, a fost Sorin Ovidiu Vîntu care şi-ar fi însuşit 922 de miliarde de lei vechi (aproximativ 45 de milioane de euro la cursul valutar de atunci).

La un pas de eliberare?
Eliberarea condiţionată a Ioanei Maria Vlas, condamnată definitiv în dosarul FNI, se discută pe 14 septembrie, în cadrul unei comisii a Penitenciarului Târgşor. Astfel, ar urma ca Judecătoria Ploieşti să decidă dacă Vlas va fi eliberată condiţionat înainte de executarea pedepsei de 10 ani de închisoare, rezultată prin contopirea condamnărilor din dosarele FNI şi FNA.

INTERVIU. Părintele fondator al rockului alternativ sovietic, interzis în Rusia lui Putin, concertează la București: „Oamenii care au declanșat acest război şi-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”
Recomandări

130.000 de români, implicaţi în dosarul FNI
Țepuiţi cu 200.000.000 de euro

4526-289778-untitled1.jpgConform autorităţilor judiciare din România, dosarul FNI a făcut obiectul celui mai scump proces din ţara noastră.

În dosarul FNI au fost implicate peste 130.000 de persoane, prejudiciul reclamat de acestea ridicându- se la 4.000 de miliarde de lei vechi (aproximativ două sute de milioane de euro calculate la cursul de schimb valabil în mai 2000, momentul în care s-a prăbuşit fondul). Cheltuielile înregistrate cu ancheta şi cu judecarea celor acuzaţi că au dus la prăbuşirea Fondului s-au ridicat la 600.000 de euro.

În urma unui proces care a durat 8 ani au fost condamnate 9 persoane. Ioana Maria Vlas, administratorul FNI, şi Nicolae Popa, directorul firmei Gelsor, au primit 10 ani, respectiv 15 ani de detenţie, în timp ce altor 7 persoane li s-au dat condamnări cu suspendare. Vlas îşi ispăşeşte pedeapsa la Penitenciarul Târgşor, judeţul Prahova, în timp ce Nicolae Popa este arestat în Indonezia şi aşteaptă să fie extrădat în România. (Radu Nistor)

Citeşte şi: Vântu săltat din vilă şi băgat în arest

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
FANATIK.RO
Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
FANATIK.RO
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
"Toţi urlau". Cortegiu funerar fugărit de urs, lângă o pădure din Mureş. Speriaţi de sălbăticiune, oamenii au uitat de funeralii şi au luat-o la sănătoasa
Observatornews.ro
"Toţi urlau". Cortegiu funerar fugărit de urs, lângă o pădure din Mureş. Speriaţi de sălbăticiune, oamenii au uitat de funeralii şi au luat-o la sănătoasa
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI