Șeful statului a arătat că este esenţial să se asigure dotarea şi înzestrarea necesare atingerii standardelor care caracterizează o armată modernă şi puternică.
”În baza acordului pe care l-am propus la începutul mandatului meu de preşedinte şi care a fost încheiat între liderii partidelor politice din România pentru prima dată după 1989, are alocaţi 2% din PIB pentru cheltuieli militare începând chiar cu acest an. Aproape 35% din acest buget reprezintă fonduri destinate achiziţionării de echipamente majore. Am creat, aşadar, premisele ca acest nivel de finanţare să se menţină pe o perspectivă de cel puţin 10 ani. Astfel, procesul de planificare strategică se poate baza pe un minimum de predictibilitate. Atrag, însă, atenţia că aceste fonduri trebuie folosite în cel mai eficient mod, iar Guvernul, conducerea Ministerului Apărării Naţionale şi conducerea Armatei României au obligaţia de a-şi asuma cu toată seriozitatea această responsabilitate”, a declarat şeful statului la ceremonia militară.
El a susţinut şi că în prezent „privim mai încrezători spre viitor” ca urmare a statutului legitim al României în cadrul NATO şi al UE şi a solidităţii Parteneriatului strategic cu SUA, pe care l-a catalogat „valoros, eficient şi pragmatic”.
„Toate acestea ne conferă stabilitatea şi securitatea necesare într-un mediu internaţional complex, dinamic, cu provocări şi ameninţări multiple şi de foarte multe ori impredictibile. Tocmai de aceea subliniez din nou necesitatea creării unei stări de echilibru între componenta de prevenire şi anticipare, pe de-o parte, şi mecanismele de combatere a riscurilor şi ameninţărilor, pe de altă parte. Este, aşadar, cu atât mai important ca Armata României să aibă o coordonare optimă, iar militarii săi să atingă un nivel din ce în ce mai crescut de profesionalizare”, a arătat Klaus Iohannis.
FOTO: Dragoș Sasu
Citește și: VIDEO | Cazul ”ploşniţe în Căminul LEU”, etapa confruntării. Administratorul îl acuză pe student că el a adus paraziții
https://youtu.be/UvaUzeMCzls