Iohannis, la prima baie de mulțime în calitate de președinte al României, prilejuită de Ziua Unirii Principatelor: ”Trebuie să renunțăm la orgolii!”

Comentează

Șeful statului  a declarat că în spatele unităţii şi solidarităţii unei naţiuni trebuie să stea responsabilitatea fiecăruia, dar mai cu seamă a clasei politice, a celor aleşi să reprezinte interesele şi să împlinească aspiraţiile poporului român.
"Aşa cum s-a întâmplat acum un secol, şi clasa politică de astăzi trebuie să se ridice la înălţimea idealurilor pe care naţiunea română le nutreşte. În spatele unităţii şi solidarităţii unei naţiuni trebuie să stea responsabilitatea fiecăruia dintre noi, dar mai cu seamă a clasei politice, a celor aleşi să reprezinte interesele şi să împlinească aspiraţiile acestui popor", a spus Iohannis, în discursul rostit în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, organizate la Iaşi.
Preşedintele a adăugat că "responsabilitatea este un cuvânt pe care va trebui să-l redescoperim nu numai în vocabularul politic, ci ca fundament pentru decizii şi acţiuni".
Preşedintele a arătat că a venit la Iaşi în această zi importantă pentru naţiune "cu gândul la momentul istoric săvârşit acum 156 de ani, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti".
" Este momentul să ne amintim că acest reper fundamental al existenţei noastre s-a realizat în timpuri istorice complicate. Unirea a fost, în definitiv, un act de mare abilitate politică. Recunoştinţa noastră este cu atât mai mare fiindcă am avut de-a face cu lideri vizionari, cu oameni vrednici care au înţeles că a-ţi servi ţara înseamnă, înainte de toate, asumarea cu mare responsabilitate a unor importante idealuri. Pentru o asemenea reuşită, este nevoie de viziune, de renunţarea la orgolii, la mărunte interese personale sau partizane, este nevoie de curaj şi de acţiune", a menţionat el, potrivit Mediafax.
Iohannis a adăugat că, aşa cum au arătat istoricii, modernizarea şi occidentalizarea au stat la baza ideii de unire.
Iohannis a subliniat că momentul marcării Zilei Unirii Principatelor se desfăşoară la Iaşi, cel mai mare oraş de la graniţa de răsărit a UE şi a arătat că la doar 150 de kilometri dincolo de Prut se află "fraţii noştri din Republica Moldova".





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
11:44
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Imaginea prezintă o fișă oficială de căutare a lui Avram Iosif Laurențiu
11:15
Avram Iosif Laurențiu, un băiețel de 4 ani din Dofteana, Bacău, dat dispărut. Peste 250 de oameni au fost mobilizați în operațiunile de căutare
MONDEN
Tudor Chirila la Vocea României 2026
11:48
Vocea României 25 septembrie 2026. Replica lui Tudor Chirilă după ce un concurent urcă pe scenă. „Eu sunt aici datorită ție”
Seriale Antena 1
11:26
Când difuzează Antena 1 „Destine cu parfum de lavandă” și „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”
POLITIC
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Hepta
11:53
Siegfried Mureșan a anunțat când va depune programul de guvernare în Parlament
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Hepta
BREAKING NEWS
10:55
SURSE Cum arată Guvernul Mureșan. Numele-surpriză din lista de miniștri
Ultimele știri
Analiză
10:00
Numărul localităților fără primar s-a dublat în România în ultimele două luni. Cum este aplicată noua lege ANI
12:55
Întrebarea primită de Theo Rose de la fiul ei, Sasha, în vârstă de 3 ani. Artista nu a știut ce să-i răspundă acestuia
12:42
Siegfried Mureșan explică de ce i-a cerut lui Nicușor Dan „un timp de gândire” când a fost desemnat premier: „A fost o neînțelegere”
12:26
Păgubiții Nordis protestează în fața DNA, au adus pancarte cu Grindeanu și Ciolacu: „Nu lăsați corupția să se prescrie!”
TRENDING
00:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
08:31
Asociația Italienilor din România atacă desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și dă în judecată Administrația Prezidențială și Monitorul Oficial
Interviu
24 sept.
James Beacham, fizician la CERN, desființează modelul Elon Musk: „SpaceX nu este o organizație științifică, e o corporație falsă inventată pentru a canaliza bani publici în mâini private”
24 sept.
Tragerile loto din 24 septembrie 2026. Report de peste 1,81 milioane de euro la Loto 6 din 49
Câte ore pot lucra legal într-o zi - Birou modern cu angajați care lucrează împreună
12:10
Câte ore pot lucra legal într-o zi
Shaorma
11:09
Mâncarea preferată a românilor are în sfârșit propriul festival! Unde și când se va alege „Cea mai bună shaorma din România”
Izvorul Nilului în Uganda, o cascadă cu spumă care pare că despică munții
08:50
A fost odată cel mai mare mister geologic al lumii, dar astăzi este poarta către o lume a peisajelor ireale
Pahar de apă de la robinet
08:30
Câtă apă trebuie să bei zilnic: „Recomandări clare în funcție de vârstă”
Neha Thakur în timp ce face un selfie lângă un camion roșu
07:20
O tânără a renunțat la cariera de stewardesă pentru a deveni șoferiță de camion: „Urmați-vă pasiunea cu încredere”
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Florin Mihalache
10:00
Fostul general STS Florin Mihalache, achitat după o condamnare de 3 ani și 8 luni pentru trafic de influență pe lângă Marian Vanghelie. Curtea de Apel: „Denunțătoarea nu e credibilă”
Un seismograf care înregistrează magnitudinea unui cutremur
09:08
Cutremur în România azi, 25 septembrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a produs
O stradă umedă de toamnă acoperită cu frunze uscate împrăștiate, învăluită într-o ceață ușoară sau abur ce se ridică de pe caldarâm.
07:52
Prognoza meteo pentru octombrie 2026 în România. ANM a anunțat cum va fi vremea în a doua lună de toamnă
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
08:50
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal