Un șofer, despre care poliția susține că era sub influența băuturilor alcoolice, a accidentat o femeie, după care încercând să fugă de la fața locului, a dat cu spatele, a lovit un alt autovehicul și a plecat în trombă, lovind-o încă o dată pe victimă.
Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere de pe stradă. În filmulețse poate vedea cum femeia care încerca să traverseze printr-un loc nepermis, se asigură totuși, și, când să treacă strada, apare parcă de nicăieri șoferul în vârstă de 32 de ani, care avea viteză și care o lovește. În timp ce alte persoane încearcă să acorde primul ajutor victimei în vârstă de 52 de ani, bărbatul vrea să fugă de la fața locului, dă cu spatele, lovește o altă mașină și, din nou pe victimă.
”Îmi pare rău pentru femeie, băusem patru beri și două shot-uri și nu mai gânedam limpede. Îmi pare rău”, a declarat șoferul după incident.