Pentru Andreea, data la care îşi serba ziua de naştere a fost întotdeauna una specială, mai ales că era o ocazie bună de a da o petrecere la care să îşi invite toţi prietenii. “Pe vremea copilăriei mele locuiam într-un bloc în care, doar pe scara mea de 4 etaje, stăteau peste 20 de copii. Toţi erau invitaţi la petrecerea de ziua mea de naştere, iar lor li se adăugau şi prieteni de la şcoală. Părinţii ne organizau zile de naştere de neuitat, cu jocuri şi cu bunătăţi, deşi condiţiile de atunci erau incomparabile cu cele de astăzi”, povesteşte Andreea Marin Bănică.
Ea îşi aminteşte că, în 1989, pe când avea 15 ani, a avut parte de cea mai inedită aniversare. Se afla la Piatra Neamţ, în tabăra de matematică. “Era o materie la care excelam. Îmi amintesc foarte bine că pe 22 decembrie mă aflam în podul clădirii în care eram cazaţi, împreună cu colegii, şi ascultam Europa Liberă pe ascuns, cu mari emoţii, pentru că începuse Revoluţia din 89”, a povestit “Zâna”.
De ziua ei, «Zâna» împodobea bradul
Când a devenit domnişoară în toată regula, Andreea a stabilit şi o regulă pentru ziua ei de naştere: în fiecare an, pe 22 decembrie, împodobea bradul alături de familie. Aceasta s-a schimbat de curând. Mai bine zis, de un an, de când în viaţa ei a apărut minunea numită Ana Violeta, fiica “Zânei” şi a lui Ştefan Bănică jr. “Până acum, de ziua mea făceam bradul de Crăciun. De anul trecut însă, pentru că fetiţa mea este sărbătorită pe 15 decembrie, am devansat cu o săptămână momentul împodobirii pomului de iarnă”, a spus Andreea.
Andreea, la vârsta de un an şi două luni | La şase ani, Andreea învăţa să cânte la pian sub supravegherea mamei sale, Violeta |
Ca de la aniversat la aniversat, Andreea a avut câteva urări de făcut ziarului nostru: “Să fim sănătoşi – şi eu, şi voi, şi cititorii voştri – , să aducem bucurie celor care ne întâlnesc şi, respectiv, ne citesc – pe mine şi pe voi – şi să simţim că merită să preţuim fiecare zi pe care o trăim. La mulţi ani, Libertatea!”. (Cristina Ologeanu)
Dan Petrescu, antrenorul echipei Unirea Urziceni: «Ține-ţi-o tot aşa!»
Dan Petrescu, actualul antrenor al campioanei en-titre, Unirea Urziceni, împlineşte pe 22 decembrie 42 de ani. Data de naştere a celui poreclit “Bursucul” coincide cu data la care a apărut şi primul număr al ziarului Libertatea.
Era plecat la munte
Florica Petrescu (74 de ani), mama fostului component al “Generaţiei de Aur”, ne-a povestit că, pe 22 decembrie 1989, ziua în care a apărut primul număr al ziarului Libertatea, fiul ei era plecat la schi, la Poiana Braşov, împreună cu Gabi Balint.
“Nici nu bănuia el ce se întâmpla la Bucureşti când l-am sunat. Dacă ar fi ştiut că vine Revoluţia, nu pleca de acasă! Dan s-a întors şi ne-a zis să stăm liniştiţi, că totul o să fie bine!”, îşi aminteşte femeia. Astăzi, de ziua lui, Dan Petrescu va petrece alături de familia sa la Poiana Braşov.
Antrenorul de la Urziceni ne-a trimis însă o urare: “Vă doresc mulţi ani înainte, plini de succes şi subiecte super tari. Țineţi- o tot aşa!”. (Răzvan Ionaşcu)
Cristina Deleanu: «Să fiţi sănătoşi»
Îndrăgita actriţă Cristina Deleanu, care şi-a dedicat mai bine de 40 de ani teatrului, cinematografiei şi televiziunii, îşi serbează azi ziua de naştere, ca şi Libertatea. Artista s-a născut pe 22 decembrie 1940, la Ploieşti, judeţul Prahova. “Libertatea era, în perioada Revoluţiei, un adevărat simbol al libertăţii proaspăt dobândite. Vă urez să fiţi sănătoşi, să sărbătoriţi frumos şi cu bucurie în suflet”.
Silviu Prigoană: «Să ne vedem şi peste 20 de ani»
Deputatul PD-L Silviu Prigoană s-a născut în aceeaşi zi cu Libertatea, 22 decembrie, dar cu 26 de ani mai devreme (1963): “Mă bucur că suntem născuţi în aceeaşi zi, eu fiind ceva mai în vârstă decât voi. Libertatea este ziarul pe care îl citesc în fiecare dimineaţă cu mare plăcere. Vreau să ne revedem şi peste alţi 20 de ani, eu la fel de tânăr şi frumos, iar voi tot pe locul 1 în preferinţele cititorilor. Vă doresc tuturor celor care lucraţi acolo multă sănătate, că banii vin de la tarabă, unde sunteţi cumpăraţi la greu. La mulţi ani, Libertatea!”.
«Să avem numai bucurii!»
Victoria Erika Boloş s-a născut în noaptea de 21 spre 22 decembrie, când la Arad, foarte aproape de spitalul unde mama ei era internată, zeci de mii de oameni strigau “Jos Ceauşescu!”. Fata împlineşte astăzi 20 de ani şi deja a pornit cu dreptul în viaţă. ”Sunt studentă la Facultatea de Drept şi lucrez şi la un cabinet notarial. Mă bucur că de ziua mea de naştere sărbătoresc alături de ziarul Libertatea. Să avem numai bucurii!”, a spus Victoria. (Mihai Iancu)
«Ne-am născut împreună»
Pe 22 decembrie 1989, când apărea primul număr al ziarului Libertatea, Ingrid, din Bucureşti, l-a adus pe lume pe fiul său, Alexandru. Femeia, care locuia atunci în Bacău, îşi aminteşte cu emoţie acele clipe. “Doamne, prin ce am trecut! Am vrut să plec la Bucureşti. Doctorii nu m-au lăsat, trebuia să nasc. Se auzeau împuşcături peste tot, eram speriată, dar când l-am văzut pe Alex, totul s-a schimbat…”, ne-a mărturisit Ingrid. “Ne-am născut împreună şi mă bucur pentru asta. Şi eu sunt la fel ca acest ziar – mă simt liber. Am urmărit mereu articolele voastre”, ne-a spus şi Alexandru Bordei Potoroacă. (Nicolae Oprea)