”Descoperă Rowmania”, competiţia de vâslit în canotci de 10+1, ajunge pentru al treilea an consecutiv la Alba Iulia. Anul acesta se desfășoară într-un format inedit, sub forma unui festival, pe durata a două zile și include competiția clasică de vâslit în canotci de 10+1, probe de fun rowing, demonstrații de vâslit, spectacol de reconstituire istorică cu daci și romani, torțe, foc de tabără, demonstrație de gătit la ceaun făcută de către daci și romani, degustare și premiere.

Tinerii interesați, indiferent de vârstă, constituţie sportivă şi experienţă, se pot înscrie în competiție pentru a face parte din echipajul de 11 campioni pentru concursul de vâslit viteză, în canotci de 10+1 locuri. Confirmarea de participare se poate transmite până pe 24 iulie, la adresa de e-mail office@rowmania.ro. Înscrierile se pot face și la fața locului, în ziua concursului, iar accesul este gratuit.
Câştigătorii de la Alba vor intra în finala națională Descoperă Rowmania, care se va desfăşura în cadrul Festivalului Rowmania, pe 30 august, la Tulcea.
Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă este o campanie națională de promovare a patrimoniului național și urmărește descoperirea României naturale, prin promovarea mișcării în aer liber. Obiectivul acestei campanii este să reapropie oamenii de natură și să-i reconecteze la aceasta, având ca instrument canotca și ca activitate vâslitul.
Descoperă Rowmania Alba Iulia este un eveniment organizat de Asociația „Ivan Patzaichin – Mila 23” împreună cu Primăria Alba Iulia.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.