Egiptul, Grecia și Roma Antică – primele forme de izolație

Izolația locuințelor este un subiect adesea asociat cu vata minerală de sticlă sau spuma poliuretanică modernă. Însă istoria acesteia este mult mai veche, datând încă din Antichitate, când civilizații diverse au dezvoltat metode ingenioase pentru a se proteja de intemperii.

De la materiale naturale precum cărămizile de noroi în Egiptul Antic, până la spuma eficientă din zilele noastre, evoluția izolației reflectă dorința umană de confort și eficiență energetică, relatează publicația Retro Foam.

În Egiptul Antic, cărămizile din noroi erau folosite pentru a construi clădiri ce mențineau interiorul răcoros în arșița deșertului. În Grecia Antică, azbestul era utilizat ca material izolant, datorită proprietăților sale rezistente la căldură. Deși astăzi știm că este periculos, grecii l-au folosit pe scară largă. În Roma Antică, pluta era aplicată în apeducte pentru a conserva temperaturile apei pe distanțe mari.

De asemenea, în epoca medievală, metodele de izolare erau simple, dar eficiente. Vikingii foloseau noroi pentru a acoperi crăpăturile caselor lor și a ține frigul afară. În castelele medievale, tapiseriile mari erau atârnate pe pereți, oferind protecție împotriva curenților de aer rece și sporind confortul termic al încăperilor reci și din piatră.

Revoluția industrială și utilizarea azbestului

În timpul revoluției industriale, azbestul a devenit materialul preferat pentru izolații, datorită rezistenței sale la căldură. Era utilizat pe scară largă în fabrici, conducte și chiar în gospodării. Această practică a continuat până în anii 70, când riscurile pentru sănătate asociate cu expunerea la azbest au devenit evidente.

În anii 30 și 40, izolația locuințelor a implicat soluții inedite. Materiale precum părul de cal, ziarele, fotografiile și chiar păpușile erau folosite pentru a umple pereții și a reduce curenții de aer. În această perioadă, a fost dezvoltată și celuloza, marcând o evoluție importantă în istoria izolațiilor.

Apariția materialelor moderne

În anii 50 și 60, vata de sticlă și celuloza au devenit alegeri populare pentru izolații. Celuloza, îmbunătățită cu substanțe ignifuge, a fost considerată mai sigură, iar instalarea izolației în pereți a devenit obligatorie pentru noile locuințe din 1965. Acest pas a fost crucial pentru creșterea eficienței energetice a locuințelor.

Anii 70 au marcat apariția spumei poliuretanice, un material ce creează un sigiliu ermetic, prevenind pierderile de aer și ajutând proprietarii să economisească energie. Deși inițial nu a fost foarte populară, astăzi această soluție este una dintre cele mai eficiente opțiuni de izolație.

În prezent, cele mai utilizate materiale pentru izolație sunt vata de sticlă, celuloza, polistirenul și spuma poliuretanică. Potrivit publicației citate, datorită creșterii interesului pentru eficiența energetică și reducerea amprentei de carbon, spuma poliuretanică este frecvent aleasă, fiind recunoscută pentru capacitatea sa de a sigila complet învelișul clădirii și de a reduce costurile cu energia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

radutatii 23.01.2026, 11:29

Spuma poliuretanică este o soluție, dar nu cea mai bună. Nu mi-aș izola locuința cu așa ceva din câteva motive: riscul de incendiu, faptul că nu \"respiră\", riscul emisiilor de cianuri în timp, degradarea în timp și accesul rozătoarelor. Cea mai bună soluție, după părerea mea, este vata minerală bazaltică (a nu se confunda cu vata de sticlă).

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.