Hoţii au reuşit, cu un plan bine pus la punct, să spargă o casă de schimb valutar din Timişoara, din care au furat nu mai puţin de 87.000 de euro. Înainte de a intra în clădire, ei au tăiat cablurile sistemului de alarmă, iar mai apoi au desprins geamul de la baie, cu ajutorul unui autogen.

După ce au pătruns în casa de schimb valutar, hoţii au încercat să spargă seiful, din care au furat toţi banii, scrie pressalert.ro.

După ce şi-au atins scopul, aceştia au plecat, luând cu ei şi sistemul de supraveghere, pentru a-şi şterge urmele.

Întreg dezastrul a fost descoperit abia a doua zi dimineaţa, când unul dintre angajaţi a ajuns la muncă. Patronul casei de schimb valutar, un cetăţean de origine arabă, a chemat poliţia, iar oamenii legii încearcă acum să-i găsească pe făptaşi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.