Jennifer Batten, chitarista lui Michael Jackson: „A ales să cânte la București pentru a ridica moralul românilor, care veneau după teribila perioadă a comunismului” 

Pe 1 octombrie 1992, Michael Jackson era primul megastar care concerta în România postcomunistă, Stadionul 23 August dovedindu-se neîncăpător pentru cei 70.000 de fani care au venit să vadă spectacolul susținut de artistul american, un show de proporții impresionante pentru țara noastră. Concertul a făcut parte din turneul mondial Dangerous. 

După patru ani, pe 14 septembrie 1996, Michael Jackson a revenit la București pentru un alt concert memorabil, în cadrul turneului HIStory World Tour.  

Cei care au fost la concertele din Capitală din 1992 și 1996 își amintesc cu siguranță coama blondă a chitaristei Jennifer Batten și solo-urile sale impresionante. 

Jennifer Batten (68 de ani) cântă la chitară de la vârsta de 8 ani. În 1987 a fost aleasă dintre 100 de chitariști pentru a cânta în turneul BAD al lui Michael Jackson, turneu desfășurat timp de un an și jumătate. A rămas în formația lui Michael Jackson timp de zece ani, fiind chitarista principală.

În 1998, la mai puțin de un an de la încheierea turneului HIStory, legendarul artist britanic Jeff Beck i-a cerut lui Jennifer Batten să se alăture trupei sale. A fost în turneu și a înregistrat alături de el timp de 3 ani. În 2016, Jennifer Batten a fost inclusă de revista Guitar Player în topul celor mai buni chitariști din toate timpurile. 

Jennifer Batten a cântat la chitară solo și chitară ritmică în turneele mondiale ale lui Michael Jackson pentru albumele Bad (1987-1989), Dangerous (1992) și HIStory (1996-1997). De asemenea, a apărut în concertul din pauza meciului Super Bowl din 1993 alături de Michael Jackson, care a fost difuzat către peste 1,5 miliarde de oameni din 80 de țări, cea mai mare audiență din istoria televiziunii pentru un spectacol muzical live.

Într-un interviu pentru Libertatea, Jennifer Batten a vorbit inclusiv și despre impresiile pe care i le-a lăsat „Michael”, filmul în care în rolul legendarului artist joacă Jaafar Jackson, nepotul său. Cu un buget de 170 de milioane de dolari, filmul Michael are deja încasări de peste 900 de milioane de dolari, având mari șanse să devină cel mai vizionat film biografic muzical din istorie și să depășească deja consacratul Bohemian Rapsody despre viața lui Freddie Mercury, peliculă ce a avut încasări de 911 milioane de dolari. Și tot în cadrul interviului, Jennifer Batten a împărtășit amintiri speciale despre concertele susținute la București, dezvăluind totodată și cât de mult i-a schimbat Michael Jackson modul de a vedea viața și muzica.  

„Michael a dorit să își împărtășească imaginația și creativitatea cu oamenii”

– Libertatea: Cât de emoționant a fost pentru tine să-l vezi pe Jaafar Jackson transformându-se în Michael Jackson, acel Michael Jackson pe care l-ai cunoscut atât de bine timp de un deceniu? 
– Jennifer Batten: Știi, mulți oameni spun Jaafar că seamănă leit cu Michael și că nu poți face diferența. Nu sunt deloc de acord. Dar pot spune că m-am emoționat de mai multe ori pe parcursul filmului. Mi s-au umezit ochii. Pur și simplu anumite lucruri pe care le păstrez mai mult în subconștient au fost declanșate de amintirile din acei ani în care am cântat alături de Michael. 

– Care au fost sentimentele tale după ce ai văzut filmul? 
– Am vorbit cu niște prieteni despre asta, și e atât de plăcut să vezi cât de multă lume e interesată și cât de mulți oameni vor merge de trei, patru sau cinci ori să vadă filmul.
Cred că lumea este atât de întunecată în acest moment, încât avem nevoie de acea bucurie. Și despre asta a fost vorba, despre a aduce bucurie maselor. Și am putut vedea asta din prima linie, cu oamenii din rândurile din față care plângeau când el cânta „Man in the Mirror” și dansau, iar toată lumea dădea din cap și toată lumea era concentrată pe această ocazie plină de bucurie de a-și lăsa problemele în urmă pentru câteva ore.

– Cât de mult ți-a schimbat Michael Jackson modul de a vedea viața și muzica? 
– Wow, mi-ai pus o întrebare grea. Cred că aici este vorba și despre frumusețea legăturii dintre cel care interpretează muzica și cei care o ascultă și conștientizarea faptului că nu este vorba despre tine. Este vorba despre comunitate, despre legătura dintre cele două lucruri. Am învățat de la el și despre puterea divertismentului dincolo de muzică. Pentru că muzica lui era doar fundamentul spectacolului. Și dincolo de asta, erau videoclipuri, explozii, fum, lumini, știi, mintea mi se lumina. Aveam o chitară care trăgea cu foc. Michael voia să uimească oamenii și să aibă, ca și cum ar fi fost un mare fan al circului Barnum&Bailey, cel mai mare spectacol de pe Pământ pentru a entuziasma oamenii și a-și împărtăși imaginația și creativitatea cu ei. Așa că asta a fost cea mai importantă lecție de la el. Și, de asemenea, mai e ceva: puterea repetițiilor. Pentru că majoritatea oamenilor nu au luxul de a avea atât de mult timp pentru repetiții cât am avut noi.

Pentru turneul „Bad”, am repetat timp de o lună întreagă doar ca trupă, cântăreții într-o cameră separată și dansatorii într-o cameră separată. Iar în a doua lună, ne-am reunit cu toții și am lucrat cu adevărat la spectacol și la interpretare. Și din cauza asta, în prima zi, desigur, eram nervoasă pentru că nu mai cântasem în fața atâtor oameni până atunci.

Probabil erau 50.000 sau 60.000 de oameni în Tokyo. Am avut emoții pe parcursul zilei, mă întrebam cum o să fie și dacă o să-mi amintesc totul. Deoarece cred că orice muzician a avut experiențe în care crezi că ai învățat melodia pe de rost, dar când ajungi în fața publicului, sună altfel sau greșești undeva și multe lucruri pot merge prost. Dar pentru că am repetat atât de mult, imediat ce a început ritmul, a fost doar încredere și expresie de acolo încolo.

– Care concert pe care l-ai avut cu Michael Jackson a fost cel mai special? 
– Doamne, au fost câteva cu adevărat deosebite. Îmi amintesc că am cântat în Africa de Sud și Nelson Mandela a venit la spectacol. Așa că a fost cu adevărat special.
Coretta Scott King, soția lui Martin Luther King, a venit și ea la un concert. Au fost momente emoționante. Îmi aduc aminte și de spectacolul cu cel mai bun sunet, a fost un amfiteatru în aer liber, la sud de Los Angeles. Și, din nu știu ce motiv, sunetul de pe scenă era fenomenal. Suna atât de clar și de minunat. Nu o să uit niciodată asta, pentru că, de obicei, la celelalte spectacole, adică în turneul Bad, am cântat în multe arene acoperite, dar toate celelalte spectacole au fost în stadioane în aer liber din întreaga lume, cu mulțimi de oameni, zeci de mii de oameni.
Și sunetul care se auzea înapoi, mai ales la probele de sunet, era un ecou care se întorcea la noi, chiar dacă aveam monitoare.

„Michael credea cu adevărat în unitatea umanității”

– Când ți-ai dat seama pentru prima dată ce artist adevărat era Michael Jackson? 
– Cred că a fost când am ascultat albumul Off the Wall. Încă îmi aduc aminte cum l-am adus acasă și ce încântată eram. Auzisem înainte una dintre melodiile de pe album la radio și m-a impresionat într-un mod extraordinar, eram cu adevărat absorbită de liniștea vocii lui. Și de acolo a început ascensiunea lui fantastică. Încă iubesc foarte mult albumul acela.

– Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de la Michael Jackson? 
– Dincolo de puterea repetițiilor și a divertismentului, a fost prima mea experiență într-un turneu de amploare. Așa că am învățat ce înseamnă asta. Și a fost de fapt minunat, pentru că el ajunsese la punctul în care nu mai trebuia să cânte în fiecare zi. Avea luxul de a cânta doar două sau trei zile pe săptămână, ca să se poată recupera. Iar pentru noi, asta însemna că puteam să vedem cu adevărat locurile în care ne aflam. Era prima mea ieșire din Statele Unite, cu excepția Mexicului. 

Primul loc în care am cântat a fost Roma. Și nimeni nu ne-a spus ce vom vedea pe drumul de la aeroport la hotel. Dar, dintr-odată, eram pe drum și am văzut Colosseumul în stânga noastră. A fost pur și simplu uluitor, clădirile americane sunt atât de noi, relativ vorbind, încât noi, ca americani, nu am văzut niciodată genul acela de istorie. Așa că a fost ceva unic să ajungem să vedem lumea și sentimentul că suntem cu toții una, deși avem aceste granițe nebunești și războaie nebunești din cauza politicienilor, a lăcomiei, a petrolului și a banilor. Dar Michael credea cu adevărat în unitatea umanității.

– Care este cea mai emoționantă amintire a ta despre Michael Jackson? 
– A fost devastator când am aflat că a murit în iunie 2009. Dar momentele mai fericite, chiar de la început, când l-am întâlnit pentru prima dată, mi-au rămas întipărite în minte. Repetasem o lună întreagă înainte să-l întâlnim. Și auzisem că, dacă îi plăcea ce auzea, probabil că va începe să danseze. Și când a intrat la repetiții a început să danseze imediat. A fost o reacție pe cinste, toată lumea era încântată că îi plăcea ce auzea. 

– Cât de multă singurătate, tristețe și fericire a fost în viața lui Michael Jackson?
– Toată lumea avea acces la el. A nu putea merge singur pe stradă ar părea atât de restrictiv pentru cineva ca mine. Atât timp cât nu am părul strâns, sunt șanse mari ca oamenii să nu mă recunoască. Așa că am avut libertatea de a ieși din casă oricând doresc. Nu trebuie să spun nimănui unde mă duc. Dar el avea nevoie de pază. Și trebuiau să organizeze un plan de ieșire și să sune la locul unde voia să meargă Michael. Librăria se închidea ca el să poată sta acolo câteva ore. Așa că da, celebritatea asta trebuie să fi fost ceva foarte izolant. Și mai ales după un spectacol, când ești plin de energie, el nu putea să meargă la un bar, o adevărată problemă.

„Când am venit prima oară la București, schimbul valutar era o nebunie”

– În afară de concertele de neuitat cu Michael Jackson de la București, ai venit în România de mai multe ori. Care sunt amintirile tale cele mai speciale din aceste vizite în România? 
– Îmi amintesc că odată au fost cinci sau șase femei care mi-au dăruit un buchet mare de trandafiri. A fost atât de drăguț. Știi, de fiecare dată când merg într-un loc, descopăr lucruri noi. Legat de primul concert la București, îmi aduc aminte și că schimbul valutar era o nebunie. Cred că am schimbat o sută de dolari și am primit o grămadă de bancnote românești. Ulterior, când am revenit la București, îmi amintesc cât de pline de viață și de energie pozitivă erau străzile din centrul Bucureștiului, cu cafenele și restaurante, chiar mai animate decât străzile din orașele din Spania sau Italia.

– Legat de concertele de la București pe care le-ai avut cu Michael Jackson, cu ce gânduri și emoții a venit în România?
– Îmi aduc aminte, legat de unul dintre concertele de la București, că unii dintre șoferii de camioane a trebuit să aducă tot echipamentul din Portugalia. A fost o călătorie foarte lungă. Și pe măsură ce acele camioane mari se apropiau de zona concertului, erau mulți oameni care ieșeau din case crezând că aceste camioane aduceau mâncare, dar nu era așa. Iar unul dintre șoferi vorbea despre asta și era vizibil tulburat. Erau vremuri grele în România, unde era o democrație abia născută după regimul comunist teribil. Dar concertele astea de la București au schimbat în bine starea de spirit a românilor. Pentru că scopul lui Michael era să ridice moralul oamenilor. De aceea a ales să meargă să cânte la București, ca să ridice moralul românilor.

– Dacă ar fi să asociezi o melodie a lui Michael Jackson cu România, care ar fi acea melodie? 
– E melodia „I’ll be there”. E un cântec cu versuri ce trezesc multe emoții, ca și România.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE