Polițiștii au descins, în noaptea de joi spre vineri, într-un spațiu dezafectat din sectorul 6 al Capitalei și au descoperit un adevărat cazinou care funcționa clandestin, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, citat de Agerpres.
La fața locului, 23 de persoane au fost surprinse în timp ce jucau ilegal poker, rummy şi table. Acestea au fost legitimate și s-au ales cu amenzi usturătoare.
„Astăzi, în jurul orei 3.10, poliţişti ai Secţiei 22 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, într-un spaţiu dezafectat, se desfăşoară ilegal jocuri de noroc. Poliţiştii au aplicat 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi legislaţiei privind normele de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, precizează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
De asemenea, au fost confiscate sumele de 3.650 de euro, 400 de dolari şi 2.000 de lei, precum şi pachete de cărţi, jetoane de poker şi cutii de rummy, respectiv table.