John McCain, 81 de ani, a fost internat miercuri într-un spital de lângă Washington. Senatorul a descoperit în iulie că suferă de un glioblastom, o tumoare cerebrală foarte agresivă cu una din cele mai mici șanse de supraviețuire. După o intervenție chirugicală, el a început ședințe de chimioterapie și radioterapie, potrivit agerpres.ro.

Biroul său a trimis un comunicat potrivit căruia fostul candidat republican la prezidențiale „primește în prezent un tratament la Walter Reed Medical Center pentru efectele secundare normale ale terapiei sale în curs împotriva cancerului”.

 

McCain va continua să primească tratamente țintite de radioterapie și chimioterapie într-un centru specializat, „păstrându-și o agendă de lucru normală în Senatul american”, el fiind nerăbdător să se întoarcă la lucru cât mai repede posibil, s-a mai precizat în comunicat.

John McCain a jucat un rol important un respingerea abrogării legii lui Barack Obama privind asigurările de sănătate și este un critic al președintelui republican Donald Trump.

 


FOTO | Sute de oameni la Palatul Regal, în prima seară de pelerinaj la catafalcul Regelui Mihai


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.