Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 7 iulie, echipajele SMURD și polițiștii intervenind rapid, însă impactul a fost fatal pentru judecătoare.

„La data de 7 iulie 2025, în jurul orei 9.10, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut în gol de la etajul 7 al unui imobil, situat pe Calea Aradului, din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba de o femeie de 41 de ani, decedată”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Adriana Stoicescu, fosta ei colegă, a reacționat dur pe Facebook, motivând gestul tragic.

Stoicescu a descris-o pe Lupșa ca fiind o persoană dedicată, dar epuizată și tristă.

„Voi și ura voastră. Și neputința noastră de a ne apăra. Voi, ăștia de aplaudați moartea, aveți sângele ei pe mâinile voastre. Voi ați omorât-o pe Sorina. Toți”, a scris Stoicescu într-o postare pe Facebook.


Dacă ai gânduri suicidale sau cineva apropiat trece printr-o astfel de criză,
poți apela unul dintre următoarele numere de telefon:

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară sună la Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00, la numărul de telefon 0800 801 200
(apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau oricând prin e-mail la sos@antisuicid.ro.

*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim ajutor psihologic contactează hubul antidepresie,
primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea).
Linia este deschisă nonstop. În cazul în care simți că sinuciderea este iminentă, apelează de urgență 112.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.