Instanța supremă a reluat, marți, dezbaterile în dosarul privind achiziția unei limuzine de către Direcția de Informații și Protecție Internă (DIPI), după ce anterior a dispus reluarea de la zero a audierilor din dosar, pe fondul retragerii unui dintre judecătorii din complet.
La termenul de marți al procesului care se desfășoară la secret, judecătorii ICCJ au admis o solicitare a apărării lui Oprea și au amânat judecarea cazului pentru 16 ianuarie.
Instanța a stabilit reluarea cazului peste două luni pentru a lăsa timp avocaților din dosar să studieze volumele de urmărire penală și să pregătească apărările celor judecați.
Din „limuzină” la ICCJ via DNA
Gabriel Oprea a fost trimis în judecată în mai 2016 de DNA, care îl acuză de abuz în serviciu, după ce ar fi dispus, cu ajutor altor șefi subordonați lui, suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8.
Alături de Oprea vor mai fi judecați Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al DIPI, Gabriel-Nicolae Pavel, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic din DIPI, Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei și Marian-Dănuț Iacob, comisar șef de poliție, șeful unei structuri administrative la data faptei.
Scopul declarat pentru care limuzina de la Audi fusese cumpărată era cel de asigurare a protecției demnitarilor însă vehiculul a fost utilizat doar de Gabriel Oprea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro