Astfel, mortalitatea infantilă la romi este de trei sau patru ori mai ridicată decât media naţională, iar peste 40% dintre aceşti copii care provin din familii de romi sunt subnutriţi, izolaţi şi înfometaţi, informează Agerpres.
Raportul naţional pentru România, întocmit în cadrul proiectului ‘Incluziunea romilor în servicii de dezvoltare timpurie a copilului’, elaborat de către UNICEF în parteneriat cu Fondul pentru Educaţia Romilor şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă, arată că sănătatea în rândul romilor este foarte proastă, cauzate în special de sărăcie şi condiţiile sanitare precare. Reprezentantul UNICEF în România, Edmond McLoughney, a arătat cu această ocazie rolul important al proiectelor pentru integrarea socială a romilor, subliniind faptul că aceştia trebuie să aibe un acces la educaţia timpurie.
‘Este foarte important ca populaţia de etnie romă să nu fie exclusă din proiectele sociale. /…/ Fiecare copil trebuie privit la fel, indiferent din ce etnie provine’, a spus reprezentantul UNICEF.
Tradiţia căsătoriilor aranjate şi a stereotipurile legate de sexe la această etnie reprezintă, de asemenea, factori importanţi pentru numărul mare de sarcini în rândul adolescentelor rome, ceea ce arată că fetele sunt expuse la violenţă domestică şi certuri în familie încă din timpul copilăriei.