Nic Sârbu a murit la vârsta de 43 de ani. Acesta era partenerul de viață al jurnalistei Simona Tache. Anunțul despre moartea lui Nic Sârbu a fost făcut chiar de soția sa.

A murit soțul jurnalistei Simona Tache, Nic Sârbu. "Ultimul lui an a însemnat o uriașă suferință"

„Nic nu mai este. Ultimul lui an a însemnat o uriașă suferință, pe care a trăit-o așa cum și-a trăit toți cei 43 de ani. A fost bun, demn, răbdător și îndrăgostit de viață, până la ultima respirație.

Trupul care i-a aparținut va fi incinerat marți, 23 ianuarie, la Crematoriul Vitan Bârzești. Dacă doriți să vă luați rămas bun, o veți putea face la o oră pe care o voi anunța mâine, printr-o editare a acestei postări.

Va fi, probabil, undeva în jurul prânzului. Adresa Crematoriului: Intrarea Serelor nr 1, sector 4, în spatele Institutului de Medicină Legală”, a anunțat Simona Tache pe contul său de pe o rețea de socializare.

Nic Sârbu era jurnalist și a lucrat mulți ani la Academia Cațavencu.

Nic Sârbu a intrat în presa de știință în 1985, când a început să publice probleme în Gazeta Matematică. În 2005 s-a angajat la Academia Cațavencu, unde a creat o pagină de știință. Cînd echipa de la Academia Caţavencu a fondat Cațavencii, în vara lui 2011, a început și el să lucreze acolo. De asemenea, Nic Sârbu a făcut și voluntariat pentru ONG-­uri, a predat lecții de fizică și astronomie pentru copii de 12-­14 ani din familii defavorizate.

Simona Tache este o cunoscută jurnalistă şi bloggeriţă de la noi din ţară. Înainte de a fi una dintre cele mai citite bloggeriţe de la noi, Simona Tache a lucrat ca redactor la revista Tabu şi la Academia Caţavencu şi cronicar TV la Cotidianul.

 


Citește și: Cele mai tari fotografii cu Elena Udrea și amorezul ei tinerel. Iubire maximă între viitorii părinți | FOTO


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.