Licitația patrimoniului Eugen și Marga Barbu va avea loc marți, 8 mai, și aduce la lumină obiecte şi documente inedite care oglindesc viaţa celebrului cuplu: jurnale intime, manuscrise, cărţi, fotografii, piese de mobilier, precum şi misterioasa pipă a lui Eugen Barbu, „pe care nimeni n-a văzut-o fumegând” vreodată.

Jurnalul intim al Margăi Barbu este scos la licitațieIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist, om politic român, scriitorul Eugen Barbu a rămas în literatura română prin romanul său “Groapa”, dar şi prin publicaţia „România Mare”. Soția sa, Marga Barbu, cunoscută actriţă de film şi teatru, i-a fost alături o bună parte din viaţă.

Nu este o noutate că scriitorii s-au tot certat, indiferent de epocă. Disputele nu aveau legătură cu opera sau cu ideile lor, ci cu grupurile de interese din care făceau parte. Este şi cazul linşajului public şi acuzele reciproce dintre Eugen Barbu şi nu mai puţin bătăiosul Zaharia Stancu.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Sunt scoase la licitație obiecte din biblioteca lui Eugen Barbu, cu dedicații ale autorilor pentru ei. Așa se face că „Manifest pentru sănătatea pământului”, de Adrian Păunescu, București, 1980 are un preț de pornire de 20 de euro. De la aceeași sumă pornește licitația și pentru „Aforisme”, de Corneliu Vadim Tudor, București, 2002.

Pe de altă parte, tot la licitație se vând și obiecte care au aparținut celebrei actrițe Marga Barbu care a fascinat generații prin roluri fabuloare, precum cel al hangiței Anița în filmele cu haiduci.

Astfel, „Jurnalul intim” al Margăi Barbu se vinde la licitație cu un preţ de pornire 25 de euro, iar celebra purtată în filmul „Haiducii lui Șaptecai” de către frumoasa actriţă ar putea fi cumpărată de pasionați cu cel puțin 100 de euro.

Licitația este organizată online de Artmark, iar obiectele vor putea fi văzute, înainte de eveniment, la Palatul Cesianu Racoviță, situat pe strada C. A. Rosetti numărul 5 din București.


Citește și FOTO EXCLUSIV/ Giani din Las Fierbinți are lanțuri de brand din Anglia. „Magazinele noastre nu au acoperit necesarul lui de bijuterii”


 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
FANATIK.RO
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe an. E la două ore de România și poți avea o vacanță de vis aici
FANATIK.RO
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe an. E la două ore de România și poți avea o vacanță de vis aici
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Observatornews.ro
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI