„M-am împăcat cu moartea mea. Mi-e mai frică de o viață sub ruși”. Jurnalul unei tinere care a supraviețuit o lună în subsolurile din Mariupol
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O lună și 8 zile de jurnal într-un oraș asediat de ruși, cu asta a rămas Polina Kovalevskaya, o tânără de 21 de ani, care a supraviețuit, împreună cu familia ei, în Mariupol. Acum, jurnalul ei e publicat de ziarul independent rusesc Meduza.
Cuprins:
- 3 martie. A 8-a zi a războiului din Ucraina
- 4 martie. A 9-a zi a războiului din Ucraina
- 5 martie. A 10-a zi a războiului din Ucraina
- 6 martie. A 11-a zi a războiului din Ucraina
- 7 martie. A 12-a zi a războiului din Ucraina
- 8 martie. A 13-a zi a războiului din Ucraina
- 9 martie. A 14-a zi a războiului din Ucraina
- 10 martie. A 15-a zi a războiului din Ucraina
- 11 martie. A 16-a zi a războiului din Ucraina
- 12 martie. A 17-a zi a războiului din Ucraina
- 14 martie. A 19-a zi a războiului din Ucraina
- 15 martie. A 20-a zi a războiului din Ucraina
- 16 martie. A 21-a zi a războiului din Ucraina
- 17 martie. A 22-a zi a războiului din Ucraina
Astăzi, Polina Kovalevskaya își începe o nouă viață în Estonia. E departe de războiul care i-a ras de pe fața pământului orașul copilăriei și adolescenței sale - Mariupol, dar nu departe de jurnalul, în care a înregistrat cu emoție fiecare zi de supraviețuire.
Tânăra de 21 de ani și-a petrecut primele 40 de zile ale războiului, împreună cu familia sa, într-un buncăr improvizat în subsolul unei clădiri de pe malul stâng al râului Kalmius. Pe 4 aprilie, toți membrii familiei Kovalevskaya au fost evacuați de rebelii proruși ai așa-zisei Republici Populare Donețk, de unde au fost duși mai departe în Rusia. Au traversat întreaga țară pentru a-și găsi refugiul în Estonia.
Acum, ziariștii independenți de la Meduza îi publică jurnalul Polinei, în care tânăra ucraineană a notat toate evenimentele care i-au marcat viața între 3 și 17 martie.
La multe alte notițe a trebuit să renunțe, fiindcă soldații ruși verificau în mod frecvent telefoanele civililor din Mariupol. Polina a șters multe cuvinte, imagini și clipuri video - mărturii din inima unui oraș asediat - când a ajuns în așa-zisa Republică Populară Donețk, dar și ulterior, când s-a văzut trimisă peste graniță, în Rusia.
Ce urmează sunt mărturiile care au supraviețuit rușilor, asemenea Polinei.
3 martie. A 8-a zi a războiului din Ucraina
„Ora 4.56. Am ajuns noaptea în acest buncăr de lângă Palatul Culturii din Mariupol. Am plecat după ce, ieri dimineață, un obuz ne-a lovit blocul. Am avut noroc. Un obuz a căzut în apropiere, la scurt timp după ce am coborât cu toții în subteran.
Am întrebat dacă are cineva vreo informație despre ce se întâmplă în Ucraina. Nimeni nu are internet. Nu avem acces nici la apă, încălzire ori electricitate. Ultima oară când am citit, știrile spuneau că ar fi 36 de civili morți în Mariupol. Eu știu că sunt mai mulți. Pe malul stâng nu numără nimeni cadavrele, le este frică să traverseze Kalmius.
Oricum, am avut mare noroc să găsim acest loc. E o cameră de aproximativ 20 de metri pătrați, într-un subsol cu tavan înalt. Suntem deja 15 oameni și 3 câini, un husky drăguț și doi prichindei care mușcă. Suntem fericiți. Aici putem dormi întinși, dar problema e că nu avem suficient aer. Totuși, în alte buncăre, oamenii dorm în picioare.
Acum discutăm cum să facem rost de apă potabilă. Magazinele nu mai funcționează, iar cei care sunt prinși furând din acestea sunt împușcați fără nicio judecată. Nu înțeleg. De ce e considerat furt, când vorbim de magazine bombardate?
Am auzit focuri de armă toată ziua și toată noaptea. Copiii plâng, băieții sunt supărați că nu pot dormi din cauza urletelor, iar femeile se roagă continuu. Discutăm despre faptul că nu avem unde fugi. Ăsta e adevărul. Se bombardează 24/7. Nu ai cum să știi unde va cădea următorul obuz. Chiar și cei care își doresc să plece nu au cum. Suntem înconjurați, iar rușilor nu le pasă pe cine omoară (militari ori civili, n.r.). Ei vor ca acest oraș să dispară de pe harta Ucrainei.
În adăpost nu există nimic doar al nostru, ce avem este împărțit în mod egal de cei 15 oameni din cameră. Stăm la rând ca să fluturăm o bucată de carton, asta e singura ventilație pe care o avem. Principalul nostru scop este să trăim. Asta ne unește.
Zhenya și Andrei vor să plece spre supermarket. Speră să găsească niște țigări și mâncare pentru câini. Ceilalți au încercat să-i convingă să nu plece, dar băieții au spus că au experiență de alergători. Au plecat. Acum câinele plânge de dorul lor.
Ora 12.46. Băieții s-au întors. Ne-au adus multă mâncare și țigări. Le-am împărțit în mod egal în buncăr. Ei au decis să mai încerce un drum la supermarket.
Ora 13.08. S-au întors și de data asta.
4 martie. A 9-a zi a războiului din Ucraina
Ora 7.45. Tata a plecat să ia apă. Se trage acolo. Sperăm că se va întoarce.
Ora 8.45. Încă nu s-a întors. Sunt îngrijorată. Avem pe cineva în buncăr care ia metadonă. I-am luat pastilele.
Ora 10.35. Tata s-a întors cu apă, mâncare, dar și vești despre ce se întâmplă în Mariupol. Apartamentul nostru e încă intact, dar a văzut cadavre lângă magazinul de pe bulevardul Oktyabrya.
Ora 12.24. Nu vreau să dorm. Aș vrea să ies afară, să respir niște aer, dar sunt avioane pe cer care bombardează constant orașul. Totuși, mă gândesc la viitor, ceea ce înseamnă că lucrurile nu sunt atât de groaznice. Nu ne știam bine cu cei din buncăr înainte de a ajunge aici, dar e interesant să observi cum se comportă oamenii. Tolea e un om onest, care spune lucrurilor pe nume, dar e și foarte bun. A fugit printre obuze pentru a ne aduce mâncare și țigări. A împărțit în mod egal cu toată lumea. El e tatăl lui Andrei.
Nici nu vreau să-mi imaginez cum se simte tata. A fugit și el printre gloanțe și obuze, a văzut atâția morți în calea sa. Mă gândesc dacă războiul îi schimbă pe oameni. Nu am un răspuns. Chiar nu știu cum va fi când ne vom întoarce cu toții la normalitate. Pentru moment încerc să rămân calmă și întreagă la cap. Până la urmă, nu pot spune că-mi doresc să supraviețuiesc cu orice cost acestui război din Mariupol.
Nu vorbim despre moarte aici, cu toții sperăm la o concluzie fericită. Însă ne gândim constant la moarte, facem calcule în minte. Nu putem supraviețui mai mult de 3 zile fără apă, mai mult de 7 zile fără somn ori mai mult de 30 de zile fără mâncare. Dacă e să murim, e mai bine să fim uciși repede într-o explozie. Nimeni nu vrea să sufere un timp îndelungat. Încercăm să alungăm gândurile legate de moarte, dar toată lumea înțelege că în spatele lui „totul va fi bine” este un „sunt terifiat”.
5 martie. A 10-a zi a războiului din Ucraina
Ora 10.02. Au început să tragă din zori de zi. Se aude de parcă sunt în clădirea noastră. E îngrozitor. Mă gândesc că e sfârșitul. Încerc să alung acest gând.
Natașa a urlat la Serghei din cauza apei potabile. Cearta s-a extins rapid, cu toții s-au alăturat. Acum lucrurile sunt mai calme. Andrei a ieșit afară și ne-a spus că e un incendiu mare lângă supermarketul Silpo.
Cartierul nostru a fost lovit puternic. Cine își imagina asta acum o lună? Evident că nimeni. Mi-ar plăcea să scap de aici, să trăiesc să văd din nou pace în Ucraina.
Ora 11.55. Se iese din buncăr. Oamenii au aflat de un coridor de evacuare neagreat spre Zaporojie. Soldații ucraineni ne-au spus să mergem, dar noi am decis să rămânem în Mariupol.
Ora 16.06. Cei mai mulți au fost evacuați spre centrul orașului. Noi am rămas. Părinții au spus că măcar aici avem provizii de hrană, nu știm care e situația în centru. Nu știu dacă e alegerea bună. Sper.
Soldații ne-au spus să ne pregătim pentru o noapte grea. „Rezistați”, a urlat unul dintre ei înainte de a ieși din clădire. Sunt nervoasă. Aș vrea să înghit toată metadona confiscată de la dependent, în speranța că moartea va veni mai ușor. Dar încă sper că situația se va remedia.
Ne jucăm cărți, cântăm și adormim.
6 martie. A 11-a zi a războiului din Ucraina
Ora 11.17. Dimineața a început cu explozii. Am încercat să mă culc, dar Natașa a ținut să-mi povestească despre cât de fățarnici și distruși sunt oamenii din buncăr. Cred că o ia razna. În mod surprinzător, am visat frumos. Fiecare zi ne aduce speranța că războiul se va încheia curând. Nu înțeleg de ce Federația Rusă a atacat Ucraina.
Băieții s-au întors de la piață. Cu toții alergau în disperare. Tolea și Dima ne-au adus șosete, pieptene, baterii, ochelari, farfurii și apă. În general, apa este o resursă importantă în vreme de război. Andrei mi-a dat un inel. L-am luat, vreau să păstrez ceva care să-mi amintească de Ucraina.
Acum înțeleg de ce prizonierii sunt cei mai fericiți când primesc vești despre ce se întâmplă în exterior. Când îți petreci ziua în întuneric, singurul lucru care își redă speranța sunt știrile, această ultimă conexiune cu realitatea.
Ora 12.55. Volodia a venit în buncăr cu vestea că războiul se va încheia curând. A auzit-o din stația unui maior. Chiar sperăm să fie adevărul.
Ora 14.10. Soldații ne-au adus din nou mâncare și apă. Sunt foarte drăguți. Eu am ieșit afară pentru prima oară în ultimele 4 zile. Am stat doar 5 minute și mă simt amețită de la lumină și aer proaspăt.
Ora 18.15. Un obuz ne-a lovit clădirea. Acoperișul a luat foc și nimeni nu a putut stinge flăcările. A trebuit să plecăm. Am început să plâng când a trebuit să ne despărțim în mai multe mașini. Ne-am reunit într-o altă clădire. Am plâns încontinuu vreo oră. În noaptea asta am luat sedative.
7 martie. A 12-a zi a războiului din Ucraina
Ora 12.41. Dimineața tremuram toată, îmi era frică să merg până și la toaletă, nu mă simțeam în stare să mănânc nimic. Acum sunt calmă.
Ora 17.20. Avem un radio. Am aflat că au început negocieri acum mai bine de o oră. Chiar sper la pace. Am atât de multe lucruri de făcut în această viață.
Ora 21.23. Speram că va fi ultima zi de război. Dar nu e. Am băut din nou sedativ.
8 martie. A 13-a zi a războiului din Ucraina
Ora 6.44. A fost o noapte surprinzător de liniștită. Afară a nins. Mă gândesc la pace și la cum m-aș simți să mă spăl din nou pe dinți.
Ora 17.26. Explozii în apropiere. M-am speriat. Pentru prima dată în ultimele zile, am ales să vorbesc cu ceilalți, ca să nu mă las cuprinsă de panică.
9 martie. A 14-a zi a războiului din Ucraina
Nu am vrut să scriu nimic. Nu am avut energie. Deja m-am împăcat cu moartea mea. Ceea ce mă înfricoșează cu adevărat este o viață sub ruși. Astăzi am vorbit mult cu mama. A mers prin ploaia de gloanțe pentru a vedea apartamentul nostru. Aparent nu mai avem ferestre. Am vrut să-i scriu surorii mele, dar nu am găsit semnal. Am crezut că voi muri cât timp căutam un loc cu semnal.
10 martie. A 15-a zi a războiului din Ucraina
Ora 15.09. Am aflat că ieri erau 1.300 de morți și 10.000 de răniți în Mariupol. Azi probabil vor fi chiar mai mulți. Cu toții au murit din cauza bombelor. Eu vreau doar ca războiul să se încheie cât mai repede. Vreau să trăiesc. Vreau să le spun celor dragi că sunt în viață. Vreau ca ei să supraviețuiască.
11 martie. A 16-a zi a războiului din Ucraina
Astăzi starea de spirit a fost cât de cât pozitivă. Nu permit ca ajutoarele umanitare din Zaporojie să ajungă în Mariupol. Au tras în autobuze.
12 martie. A 17-a zi a războiului din Ucraina
Ora 16.28. Noaptea a fost liniștită. Dimineața am auzit doar zgomotul mitralierelor. Erau explozii de obuze, dar departe. Astăzi am avut hrișcă la micul dejun, supă de pui la prânz și paricaș pentru cină. Evident că nu am mâncat. Am ciugulit puțin. Acum ne-au adus scoici și midii. Băieții gătesc totul într-un ceaun pe care l-au recuperat dintr-o clădire bombardată. Datorită lor avem mâncare și apă. Evident că nu e nimic luxos, dar măcar nu murim de foame. Ieri o fată a murit de deshidratare în Mariupol.
Aș vrea ca războiul să se încheie, ca să am din nou internet și să le spun tuturor că sunt în viață. Tuturor ne este dor de viața de dinainte. Nu m-am spălat în ultimele 10 zile.
Când îți petreci toată ziua în întuneric, începi să-ți pierzi repede abilitatea de a suporta lumina soarelui. Dar, în schimb, înveți să distingi diferența dintre zgomotele produse de tancuri, obuze, rachete și mitraliere. Sunt multe alte nuanțe într-un război. Dacă voi supraviețui, voi avea multe povești interesante și amuzante.
14 martie. A 19-a zi a războiului din Ucraina
Ora 19.35. Mă simt bine. Am reușit să încărcăm câteva telefoane la un generator găsit de băieți. Am ascultat muzică. Îmi imaginez că suntem într-un tren, în loc de explozii aud zgomotul șinelor. Nu mai am nicio reacție când clădirea se cutremură. Sper la un nou coridor de evacuare, aș vrea să învăț latină, să dansez ca o americană și să muncesc din nou înconjurată de copii. Vreau să-i îmbrățișez pe cei dragi, în special pe sora mea Sofia.
Mi-ar plăcea să învăț să înot.
Am auzit ultimele știri la radio. Am înțeles că nimeni nu știe cu adevărat care e situația în Mariupol. Am înțeles că nimănui nu-i pasă de noi, cu excepția soldaților ucraineni. Ei își împart mâncarea și apa cu noi. Mă așteptam la mai mult ajutor din străinătate și, evident, nu credeam că voi vedea atâta cruzime din partea Rusiei.
E greu să scapi și să ajungi într-o țară europeană. Dar cred că merită să încercăm. Dacă se întâmplă ceva, nu vreau să fiu compătimită. Măcar îi pot îmbrățișa pe cei dragi, am vecini de treabă, am câteva cutii de carton pe care pot să dorm, chiar și o pătură. Am apă și niște mâncare. Poate că astea sună a motive prostești pentru fericire, dar, în aceste circumstanțe, pot spune că sunt una din fetele norocoase din Mariupol.
Nu îmi e frică de moarte. Nu îmi e frică de nimic.
15 martie. A 20-a zi a războiului din Ucraina
Nu am putut să dorm, toată clădirea tremură, se aud explozii la fiecare 30 de secunde. Îmi doresc să le spun tuturor că sunt în viață pe Instagram.
Numărul victimelor e uriaș. Sper că prietenii mei nu sunt măcinați de grija mea. La radio am auzit că au murit 2.350 de oameni doar în Mariupol.
Nimeni nu vine să strângă cadavrele de pe malul stâng, e prea periculos. În plus, astăzi au bombardat un pod. Acum e imposibil să traversăm Kalmius.
16 martie. A 21-a zi a războiului din Ucraina
Ora 8.24. Am avut o dimineață relativ liniștită. S-au auzit doar câteva explozii, dar acum un avion rusesc survolează deasupra cartierului nostru. Nimeni nu-l poate doborî, pentru că nu există suport aerian în partea asta de Ucraina.
Luptele s-au apropiat de apartamentul nostru, iar tata a ieșit să verifice dacă clădirea mai există. Să sperăm că se întoarce întreg. Au anunțat că 1.000 de mașini au ieșit azi din oraș. Dar noi locuim pe malul stâng. Pentru noi nu mai există nicio legătură cu centrul orașului. Ar fi frumos să putem pleca din Mariupol.
Încerc să rămân pozitivă. E soare și am făcut o scurtă plimbare. Am găsit niște fragmente de obuz și le-am luat ca suvenir. Mă gândesc să caut mai multe, să le aduc ceva și prietenilor mei când scap din Mariupol.
Nu există niciun motiv să intru în panică. Nu m-ar ajuta oricum.
Ora 11.00. Stăm în subsol, dar e din ce în ce mai greu să respirăm. Luptele s-au apropiat de clădirea noastră. Sunt tancuri și mitraliere, e imposibil să mai ieșim.
Ora 12.30. Unii se gândesc că ar putea să trăiască în Republica Populară Donețk. Alții sunt cu Ucraina. Dar cei mai mulți ar lua orice variantă li s-ar oferi. Înțeleg. Oamenii se tem pentru viața lor, vor doar să trăiască și să scape din acest foc permanent.
Ora 14.00. Volodia ne-a spus că am putea să ne mutăm în buncărul de sub uzina Azovstal. Dar pentru a ajunge acolo ar trebui să trecem printr-un parc plin de armament al Armatei Ucrainei. Azi nu se grăbește nimeni să plece spre Azovstal.
Au ieșit din oraș cei care aveau mașini, dar s-a plecat doar din centrul orașului. Noi suntem pe malul stâng, unde nu mai există mașini sau drumuri. Ne-ar plăcea să ajungem în centru, iar de acolo în Zaporojie.
Sper la un miracol și să supraviețuim acestei nopți.
17 martie. A 22-a zi a războiului din Ucraina
Ora 5.04. Nu pot să cred că suntem în a 4-a săptămână de război. Nu am crezut niciodată că aș putea trăi fără să-mi spăl părul timp de două săptămâni.
Toate podurile sunt distruse, de aici putem să fim evacuați doar spre Republica Populară Donețk. Asta nu e o opțiune.
Nu te poți relaxa, dar nu poți nici să te lași cuprins de panică. Trebuie să rămâi calm, dar în gardă. Nimeni nu știe când se va sfârși războiul. Sperăm la bine, dar ne pregătim pentru rău.
Ora 5.54. Se trage în apropiere.
Ora 10.11. Au plecat familiile Osetrov și Gaidukov. Cred că îi e greu lui Andrei. S-a apropiat de Lisa. Sunt împreună de două zile.
Ora 13.47 Am mâncat. Am avut terci cu carne. Eu am ciugulit dintr-o pâine și apoi am început să curăț cartofii de la vecina Tania. Aș vrea ca toți oamenii să aibă vecini ca ai mei.
Ora 15.10. Andrei s-a întors, va petrece noaptea cu noi. A reușit să-și ducă bunicii într-un alt buncăr. La întoarcere a văzut multe cadavre și o clădire de 9 etaje în flăcări. Sunt cadavre și pe bulevardul Marinei. S-a săturat de cadavre. E totuși curajos”.
Aici se încheie jurnalul Polinei. După ce ea și părinții ei au reușit să ajungă în Estonia, s-au reunit și cu fata cea mare, Sofia, despre care familia nu mai știa nimic. Sofia plecase în siguranță din Harkov, chiar la începutul războiului. Acum familia este reunită pentru prima dată din 24 februarie.
