Klaus Iohannis, în cazul azilelor groazei: „E o rușine națională”. Ce a răspuns președintele când a fost întrebat de demisia lui Marius Budăi

 12 comentarii
Klaus Iohanhnis, declarație de presă înaintea Summitului NATO de la Vilnius. Foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, 11 iulie, în Lituania, că ceea ce s-a petrecut în România cu azilele groazei „este o rușine națională” și a precizat că nu știe cine este vinovatul politic, însă a adăugat: „Sper ca cei în poziții să ia măsuri politice să aibă curajul să o facă”.

„Chestiunea cu așa-numitele azilele groazei este una foarte complicată. Și, dacă îmi permiteți să fac o afirmație, cred că este o rușine națională. Este o rușine națională. Și măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină”, a spus Klaus Iohannis, înaintea Summitului NATO de la Vilnius.

Șeful statului a adăugat că sunt mulți vinovați, dar nu toți pot fi încadrați la fel. „Sunt unii vinovați direct, cei care au supus la rele tratamente pe bătrânii care și-au căutat liniștea. Este foarte problematic. Aceste persoane trebuie identificate și sancționate conform legii. Dar mai sunt și alții”, a afirmat Iohannis, în prima reacție pe acest subiect.

Fără să dea nume, președintele a subliniat că „trebuie să fie găsiți toți vinovații, indiferent dacă vorbim despre o vinovăție în exercițiul funcției sau o vinovăție politică sau morală”.

„Cum putem să ne imaginăm ca funcționează aceste azile fără ca autoritățile de verificare și control să știe? Cine a știut și nu a acționat trebuie tras la răspundere. Cred că lucrurile vor merge mai departe. Vinovați sunt toți cei care au știut și nu au făcut nimic, nu au sesizat, nu au intervenit. Trebuie trași la răspundere toți cei care au permis o astfel de grozăvie în România. Eu sunt adeptul unei intervenții clare, ferme și hotărâte”, a spus el.

Întrebat apoi, concret, dacă ministrul muncii, Marius Budăi, ar trebui să demisioneze, șeful statului a răspuns: „Nu știu cine se face vinovat politic, asta se va vedea. Eu sper foarte mult ca cei care sunt în poziții să ia măsuri politice să aibă curajul să o facă”.

Ce s-a întâmplat în „azilele groazei”

Bătrânii din trei azile din Ilfov au fost găsiți în condiții inumane: bătuți, fără medicamente și obligați să muncească fără să primească hrană. „Oamenii au fost exploatați prin constrângere și violență, prin muncă neremunerată, erau lăsați flămânzi și supuși unor tratamente degradante și inumane”, a spus comisarul-șef de poliție Georgian Drăgan.

Pe 5 iulie, DIICOT a anunțat că 24 de persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar alte două au fost plasate sub control judiciar, în urma perchezițiilor la căminele din Voluntari, unde bătrânii erau ținuți în condiții inumane și abuzați.

În acest context, premierul Marcel Ciolacu a cerut demiterea șefilor ANPIS și AJPIS Ilfov, a șefilor DGASPC-urilor locale și a președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și a anunțat controale în azilele din țară, iar Marius Budăi a dat vina pe DGASPC Ilfov și a evitat să dea un răspuns privind demisia din funcția de ministru al muncii.

Abuzurile au fost dezvăluite în urmă cu cinci luni de o investigație jurnalistică realizată de Buletin de București și Centrul de Investigații Media. Investigația a fost publicată inclusiv în Libertatea.

Citește investigația despre abuzurile din centrele de bătrâni:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (12)
  • Avatar comentarii

    nasty1 11.07.2023, 16:10

    Nu mai intereseaza pe niciun roman cinstit ce spune sarlatanul de la Cotroceni, patronul mafiei PSD-PNL. A trecut o saptamana de cand e scandalul si nesimtitul abia acum a catadicsit sa spuna ceva, cu siktir, si doar intrebat.

  • Avatar comentarii

    Zigg 11.07.2023, 16:17

    Visați domnule Iohannis,nu vom vedea nicio masura concreta,nicio demisie politica sau de onoare(nu au asa ceva) !

  • Avatar comentarii

    durban22 11.07.2023, 16:51

    Eschive si iar eschive cu eterna poveste ca vinovatii vor fi trasi la raspundere...Ne-am saturat DOMNULE PRESEDINTE !

  • Avatar comentarii

    Stan52 11.07.2023, 17:05

    Când aud de Budăi mă ia cu frisoane. Chiar nu putem scăpa de acest om! Numai prin faptul că minte pensionarii de 2 ani, seară de seară la tv-le de casă, cumpărate de partide cu bani publici.

  • Avatar comentarii

    cpt.ahab 11.07.2023, 18:23

    Iohannis este o rușine națională. Ăsta-i titlul corect.

ALTE ȘTIRI
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
MONDEN
Andreea Popescu
10:08
Câte kilograme are Andreea Popescu după ce a renunțat la injecțiile pentru slăbit
Reacția Adrianei Bahmuțeanu după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri
09:43
Adriana Bahmuțeannu, prima reacție după ce bunurile lui Silviu Prigoană au ajuns să fie vândute într-un târg de vechituri: „Nu mai aparțin nimănui”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
11:00
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
10:45
Gina Pistol dă cărțile pe față! Cum gestionează certurile cu Smiley: „Sunt foarte impulsivă”
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
10:28
Cât de aproape a fost, de fapt, avionul lui Zelenski să fie lovit de o dronă rusească, în Moldova. Noi detalii dezvăluite de la Chișinău și Oslo
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați pe vârful Muntelui Shasta, California. Sursă foto: Getty Images
10:17
Trei tineri au planificat cu Gemini o ascensiune pe un munte de peste 4.300 de metri şi au rămas blocați acolo: „Ne-am bazat prea mult pe AI”
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10:00
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală