Informaţii despre reabilitarea termică

Locuiesc în sectorul 6 şi aş vrea să ştiu dacă blocul nostru se află pe lista de reabilitare termică.
Maria T., Bucureşti

Răspuns: Primăria a pus la dispoziţie numărul de telefon 0800.008.666 pentru orice informaţie legată de reabilitarea termică a imobilelor din acest sector.

Soţul cheltuieşte alocaţia copilului

Soţul meu ia alocaţia copilului, dar nu îmi dă nici un ban. Unde îl pot reclama?
Valeria D., Galaţi

Răspuns: Puteţi face o reclamaţie la secţia de Poliţie de pe raza localităţii în care aveţi domiciliul. Dacă problema nu se rezolvă , îl puteţi da în judecată.

Acte necesare pentru obţinerea vizei SUA

Doresc să aflu care sunt documentele necesare pentru interviul de obţinere a vizei SUA?
Răzvan I., Brăila

Răspuns: Paşaport, formularul DS-160 cu semnătura dv. electronică, o fotografie recentă şi chitanţe pentru taxa de solicitare (11 $) şi cea de viză (140 $).

Reclamaţie la Protecţia Consumatorilor

Am vrut să returnez o pereche de cizme defecte, dar la magazin am fost refuzată. Ce să fac?
Iuliana N., Constanţa

Răspuns: Aveţi dreptul să vă schimbe produsul. Puteţi reclama la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, la tel.: 0241.550.550.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.