Mai mulți lideri PSD ar vrea să elimine de pe lista PSD candidații la europarlamentare din afara partidului. Mai exact, pe Carmen Avram, Chris Terhes, Tudor Ciuhodaru și Maria Grapini, potrivit Știrilor ProTV.

Intenția liderilor PSD de a-i elimina pe cei patru candidați de pe lista pentru Bruxelles vine în contextul în care ei cred că una dintre cauzele pentru scorul sub așteptări obținut la alegerile parlamentare 2019 a fost faptul că partidul a propus pe listă candidați din afara PSD.

Liviu Dragnea este cel care a insistat ca aceștia 4 să fie pe lista PSD la europarlamentare. Astfel, după ce BEC va anunța rezultatul final la alegeri și va cere partidelor lista pentru Bruxelles, Carmen Avram, Chris Terhes, Tudor Ciuhodaru și Maria Grapini ar putea fi scoși de pe listă.

Luni seară, liderii organizațiilor județene ale PSD și-au dat acordul ca premierul Viorica Dăncilă să preia conducerea partidului după ce Liviu Dragnea a fost condamnat.

PSD s-a reunit, marţi, de la 11.00, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, care precedă şedinţa mare a conducerii partidului, Comitetul Executiv Naţional, convocat la ora 18.00. Social-democraţii decid ce se întâmplă cu postul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, şi încep curăţenia în partid, prin izolarea apropiaţilor lui Liviu Dragnea. Primi pe listă, Codrin Ştefănescu şi Mircea Drăghici.


VIDEO / Liviu Dragnea a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova. S-a aruncat cu hârtie igienică spre el când a ajuns acolo. Anunțul poliției


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.