Litoralul e aproape gata pentru 1 Mai! Turiştii sunt atraşi cu preţuri între 30 şi 88 de lei pentru o noapte de cazare

Comentează

Ajutaţi de faptul că anul acesta bugetarii şi o parte din angajaţii din mediul privat au primit mai multe zile libere de 1 Mai şi de Paşte, hotelierii şi patronii de pensiuni de pe litoral îşi freacă mâinile cu gândul că sute de turişti or să le treacă pragul. Aşa că vin în întâmpinarea lor cu oferte greu de refuzat. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat ieri că preţurile pentru cazare vor fi la acelaşi nivel cu cele de anul trecut.
Pentru o noapte, la un hotel de două stele, turiştii vor plăti aproximativ 30 de lei, la cele de 3 stele, 60 de lei, iar pentru cele de 4 stele, 88 de lei.

Program şi pentru vacanţe la munte

Faţă de anul trecut, acum hotelierii au pregătit şi pachete de servicii care includ spectacole, divertisment sau activităţi tradiţionale. Nici iubitorii muntelui nu sunt neglijaţi în această perioadă. De astăzi a început programul “O săptămână la munte”, valabil până pe 14 iunie. Unele dintre hotelurile şi vilele de la munte vor practica tarife cuprinse între 160 şi 370 de lei pentru un pachet de cinci nopţi. În cadrul acestui program, 5.400 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte la preţuri reduse, iar din experienţa din anii trecuţi, când locurile au fost ocupate în totalitate, şi acum autorităţile se aşteaptă ca programul să fie un succes.

Administratorii pregătesc deja plajele

↑ Plajele s-au umplut din nou de saltele şi şezlonguri

Minivacanţa de 1 Mai se apropie, iar cei care vor să profite de pe urma ei trag tare şi se pregătesc. Pe litoral, administratorii plajelor sau proprietarii de terase şi cluburi fac ultimele pregătiri. În weekend s-au adunat obiectele periculoase din apa mării, iar şezlongurile şi saltelele au fost scoase, aerisite şi curăţate, astfel ca plaja să fie pregătită pentru turişti. În minivacanţa de 1 Mai şi de Paşte sunt aşteptaţi la mare peste 40.000 de turişti, cu 20% mai mulţi decât anul trecut.

Vreme frumoasă în toată ţara

↑ Un bărbat a îndrăznit ieri chiar să se scalde în apa rece a mării

Săptămâna începe cu cer înnorat în estul şi sudul ţării, unde va ploua izolat, însă norii se vor risipi la amiază, iar temperaturile vor urca spre 22 de grade Celsius. Vreme frumoasă va fi mâine şi în restul ţării, iar la munte va ploua izolat. În Capitală, temperatura maximă va fi de 19 grade Celsius. Miercuri, valorile termice vor fi specifice perioadei şi va ploua doar în zona Olteniei.

S-a răsturnat cu maşina pe nisip, la Constanţa

Vremea frumoasă din weekend i-a scos din case nu numai pe cei care au vrut să se bucure de soare, ci şi pe şoferii constănţeni amatori de senzaţii tari. Pentru unul dintre aceştia, distracţia a fost chiar scumpă, asta pentru că, din cauza vitezei, s-a răsturnat cu maşina pe plajă. Din fericire, nici o persoană nu a fost rănită.

↑ Din cauza vitezei, şoferul a derapat, iar maşina a ajuns cu roţile în sus

(Cătălin Schipor)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Vama Siret a fost evacuată și închisă vineri seara
07:25
Vama Siret a fost închisă temporar din cauza unei alerte de dronă pe partea ucraineană
MONDEN
Andreea Mantea | sursa foto: Kanal D
08:15
Anunțul făcut de Andreea Mantea despre emisiunea „Casa Iubirii” de la Kanal D: „Publicul simte”
Maya Giotea la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
09:03
Trei elevi români au luat medalii de aur la olimpiada de Inteligență Artificială: „Trebuie să avem grijă cum o controlăm și cum o folosim”
09:00
Cum a apărut Diana Matei pe scenă la Sala Palatului din București: „Am plâns”. Taraful Cleante, Leo de la Roșiori, Feli, Pepe și Costel Biju i-au fost alături
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
TRENDING
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Un judecător i-a restituit coada de topor suveranistului care a cerut poporului „să intre peste” votanții Elenei Lasconi
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
O femeie care bagă un pulover alb în mașina de spălat
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
logo lib
Analiză
07:00
Experimentul care promite să dezlege misterele autismului și ale epilepsiei. Șoareci cu creier uman, creați în laborator de cercetătorul român Sergiu Pașca
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...