EXCLUSIV/ Povestea mănăstirilor pescărești. Între slujbe, călugării și măicuțele dau la pește pentru cină și prânz
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Doar două episcopii din România fac acvacultură în scop comercial. În rest, locuitorii așezămintelor religioase pescuiesc doar pentru a face rost de un prânz sau de o cină mai consistentă. Uneori, peștele este dat și celor nevoiași sau credincioșilor care vizitează schiturile.
Cuprins:
Mânăstirile din jurul Capitalei, cele din Delta Dunării, dar și cele din Bucovina sau Banat se numără printre așezămintele religioase pescărești. Asta pentru că, aici, călugării sau măicuțele, între două liturghii ținute în biserică, întind undițele pentru a prinde un crap sau un caras. Captura este folosită cu predilecție la bucătăria mănăstirii, unde peștele este transformat într-un rasol delicios sau este doar pur si simplu prăjit și, bineînțeles, binecuvântat.
O astfel de viață semipescărească duc și cei aproape 20 de călugări de la Mănăstirea Sitaru de lângă București, cam la 40 km de Capitală, în comuna ilfoveană Grădiștea.
Aici, pe perioada când se poate pescui sau postul o permite, călugării au parte mai mereu la masă de un pește proaspăt, așa cum spune secretarul așezământului, Hrisostom Iorgulescu. Mai mult, conform acestuia, nu doar călugării se delectează cu bucate pescărești, ci și vizitatorii, care uneori sunt invitați la masă alături de călugări în sala de mese din curte sau la cea din interior, acolo unde se servește masa pe perioada iernii.
Nevoia a dus spre pescuit
Tradiția pescuitului la Mănăstirea Sitaru se trage din perioada de acum patru decenii, când locul nu era încă electrificat, iar condițiile de viață erau minimaliste. Ba chiar, atunci a apărut legenda că aici erau trimiși la penitență preoții care pășeau pe alături și nu respectau dogma impusă reprezentanților Bisericii.
Cât despre popii trimiși în penitență în perioada comunistă, Hrisostom ne precizează că „păcatele” erau de cele mai multe ori de natură economică. „Erau probleme administrative: fie nu țineau corect evidențele contabile, fie alte pozne. Așa că Episcopia Bucureștiului decidea să-i trimită la Sitaru. Nu știu să fi fost vorba de alte probleme”, povestește părintele.
Pe perioada penitenței, unii preoți nu aveau voie să țină legătura cu familia. La fel cum în penitenciarele de astăzi, condamnații au mai multe regimuri de detenție. „Depinde de fiecare caz în parte. Unora li se recomanda să stea retrași la Sitaru pentru a-și limpezi gândurile. Alții nu aveau această interdicție. Episcopul era cel care decidea cum se desfășura penitența”, mai punctează Hrisostom.
Cât despre regimul alimentar, nici acesta nu era unul dur. De obicei, „meniul” era compus din mâncarea pe care o pregăteau călugării și din care mâncau și ei. Meniul era asigurat din legume în principal, lactate, ouă şi, bineînțeles, pește, pe care îl prindeau din bălțile din jur. Așa a apărut tradiția pescuitului în zonă.
Cine sunt pensionarii de lux ai României. Câștigă 10.000 de lei pe lună!
Pescuitul în raiul de la Cernica
Unul dintre cele mai frumoase așezăminte de lângă București este, cu siguranță, mănăstirea de la Cernica. Situată între ape, aici pescuitul este o tradiție de câteva secole, doar mănăstirea a fost ridicată, conform dovezilor istorice, în 1608. În cadrul mănăstirii s-au construit trei biserici și trei paraclise. Călugării hâtrii de la Cernica spun că au învățat să pescuiască odată ce au învățat să ierte toate minciunile pe care credincioșii sau necredincioșii le spun despre ei. O parte din cei 30 de călugări pescuiesc doar pentru a avea o masă mai îmbelșugată. Scot din ostroavele din jurul mănăstirii, atunci când pescuitul este permis: oblete, caras, plătică, roșioară, somn, crap, știucă, biban românesc, biban soare. Uneori, mai rar, prind și raci. “Pescuitul e bun și pentru meditație”, ne mărturisește un călugăr. Nu au lansete sau alte instrumente moderne de pescuit, dar se descurcă și cu o undiță simplă.
Și măicuțele întind undița
Dacă în jurul Capitalei, călugării sau preoții dau la pește, în Delta Dunării și în Bucovina sunt numeroase așezăminte religioase unde măicuțele nu se feresc să pescuiască pentru masa de prânz.
Un astfel de exemplu este Mănăstirea Saon, ce se înalţă pe un ostrov care primăvara este înconjurat de apele lacului cu acelaşi nume pe drumul dintre municipiul Brăila și Măcin, județul Tulcea. Aici, în special la sfârșit de săptămână, cele 35 de măicuțe îi invită pe oaspeți să ia masa alături de ei. Din meniu se remarcă: ciorbă de peşte tradiţională, scrumbie la grătar cu piure, mămăliguţă şi mujdei de usturoi cu o saramură de pește. O bună parte din peștele din meniu este luat din apele din jur de măicuțe, restul este cumpărat sau donat.
Unii pescari din zonă sunt cazați la mănăstire și la plecare lasă jumătate din captură. Și în Bucovina, în special în județul Suceava, foarte multe măicuțe de la mănăstirile din zonă se îndeletnicesc cu pescuitul. Ca de obicei, dau la pește pentru masa de prânz, doar peștele a fost oferit de Iisus celor înfometați.
Unii fac și pescuit comercial
Conform datelor oferite de Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură (ANPA, în țară sunt și trei locuri unde “oamenii bisericilor” pescuiesc în scop comercial.
Mai întâi este vorba de Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, care are o păstrăvărie pe care a concesionat-o spre exploatare unei firme private. Este vorba de amenajarea piscolă din comuna Galda de Jos.
În județul Bihor, tot conform datelor ANPA, Episcopia Romană Unită cu Roma, Greco Catolică de Oradea exploatează în nume propriu două păstrăvării din comunele Finiș și Tărcaia. Păstrăvul de aici, prins de oamenii bisericii, ajunge și pe mesele celor care cumpără pește din comerț.
EXCLUSIV/ Monica Anghel a ajuns pe masa de operație! Ce diagnostic i-au pus medicii
