EXCLUSIV/ Povestea mănăstirilor pescărești. Între slujbe, călugării și măicuțele dau la pește pentru cină și prânz

Comentează

Doar două episcopii din România fac acvacultură în scop comercial. În rest, locuitorii așezămintelor religioase pescuiesc doar pentru a face rost de un prânz sau de o cină mai consistentă. Uneori, peștele este dat și celor nevoiași sau credincioșilor care vizitează schiturile.

Mânăstirile din jurul Capitalei, cele din Delta Dunării, dar și cele din Bucovina sau Banat se numără printre așezămintele religioase pescărești. Asta pentru că, aici, călugării sau măicuțele, între două liturghii ținute în biserică, întind undițele pentru a prinde un crap sau un caras. Captura este folosită cu predilecție la bucătăria mănăstirii, unde peștele este transformat într-un rasol delicios sau este doar pur si simplu prăjit și, bineînțeles, binecuvântat.
O astfel de viață semipescărească duc și cei aproape 20 de călugări de la Mănăstirea Sitaru de lângă București, cam la 40 km de Capitală, în comuna ilfoveană Grădiștea.

Aici, pe perioada când se poate pescui sau postul o permite, călugării au parte mai mereu la masă de un pește proaspăt, așa cum spune secretarul așezământului, Hrisostom Iorgulescu. Mai mult, conform acestuia, nu doar călugării se delectează cu bucate pescărești, ci și vizitatorii, care uneori sunt invitați la masă alături de călugări în sala de mese din curte sau la cea din interior, acolo unde se servește masa pe perioada iernii.

Nevoia a dus spre pescuit

Tradiția pescuitului la Mănăstirea Sitaru se trage din perioada de acum patru decenii, când locul nu era încă electrificat, iar condițiile de viață erau minimaliste. Ba chiar, atunci a apărut legenda că aici erau trimiși la penitență preoții care pășeau pe alături și nu respectau dogma impusă reprezentanților Bisericii.
Cât despre popii trimiși în penitență în perioada comunistă, Hrisostom ne precizează că „păcatele” erau de cele mai multe ori de natură economică. „Erau probleme administrative: fie nu țineau corect evidențele contabile, fie alte pozne. Așa că Episcopia Bucureștiului decidea să-i trimită la Sitaru. Nu știu să fi fost vorba de alte probleme”, povestește părintele.

Pe perioada penitenței, unii preoți nu aveau voie să țină legătura cu familia. La fel cum în penitenciarele de astăzi, condamnații au mai multe regimuri de detenție. „Depinde de fiecare caz în parte. Unora li se recomanda să stea retrași la Sitaru pentru a-și limpezi gândurile. Alții nu aveau această interdicție. Episcopul era cel care decidea cum se desfășura penitența”, mai punctează Hrisostom.

Cât despre regimul alimentar, nici acesta nu era unul dur. De obicei, „meniul” era compus din mâncarea pe care o pregăteau călugării și din care mâncau și ei. Meniul era asigurat din legume în principal, lactate, ouă şi, bineînțeles, pește, pe care îl prindeau din bălțile din jur. Așa a apărut tradiția pescuitului în zonă.

Manastirea Sitaru

Cine sunt pensionarii de lux ai României. Câștigă 10.000 de lei pe lună!

Pescuitul în raiul de la Cernica

Unul dintre cele mai frumoase așezăminte de lângă București este, cu siguranță, mănăstirea de la Cernica. Situată între ape, aici pescuitul este o tradiție de câteva secole, doar mănăstirea a fost ridicată, conform dovezilor istorice, în 1608. În cadrul mănăstirii s-au construit trei biserici și trei paraclise. Călugării hâtrii de la Cernica spun că au învățat să pescuiască odată ce au învățat să ierte toate minciunile pe care credincioșii sau necredincioșii le spun despre ei. O parte din cei 30 de călugări pescuiesc doar pentru a avea o masă mai îmbelșugată. Scot din ostroavele din jurul mănăstirii, atunci când pescuitul este permis: oblete, caras, plătică, roșioară, somn, crap, știucă, biban românesc, biban soare. Uneori, mai rar, prind și raci. “Pescuitul e bun și pentru meditație”, ne mărturisește un călugăr. Nu au lansete sau alte instrumente moderne de pescuit, dar se descurcă și cu o undiță simplă.

Arhiva foto

Și măicuțele întind undița

Dacă în jurul Capitalei, călugării sau preoții dau la pește, în Delta Dunării și în Bucovina sunt numeroase așezăminte religioase unde măicuțele nu se feresc să pescuiască pentru masa de prânz.

Un astfel de exemplu este Mănăstirea Saon, ce se înalţă pe un ostrov care primăvara este înconjurat de apele lacului cu acelaşi nume pe drumul dintre municipiul Brăila și Măcin, județul Tulcea. Aici, în special la sfârșit de săptămână, cele 35 de măicuțe îi invită pe oaspeți să ia masa alături de ei. Din meniu se remarcă: ciorbă de peşte tradiţională, scrumbie la grătar cu piure, mămăliguţă şi mujdei de usturoi cu o saramură de pește. O bună parte din peștele din meniu este luat din apele din jur de măicuțe, restul este cumpărat sau donat.

Arhiva foto

Unii pescari din zonă sunt cazați la mănăstire și la plecare lasă jumătate din captură. Și în Bucovina, în special în județul Suceava, foarte multe măicuțe de la mănăstirile din zonă se îndeletnicesc cu pescuitul. Ca de obicei, dau la pește pentru masa de prânz, doar peștele a fost oferit de Iisus celor înfometați.

Măicuțele din Bucovina sunt obișnuite să pescuiască

Unii fac și pescuit comercial

Conform datelor oferite de Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură (ANPA, în țară sunt și trei locuri unde “oamenii bisericilor” pescuiesc în scop comercial.
Mai întâi este vorba de Arhiepiscopia Romano-Catolică din Alba Iulia, care are o păstrăvărie pe care a concesionat-o spre exploatare unei firme private. Este vorba de amenajarea piscolă din comuna Galda de Jos.
În județul Bihor, tot conform datelor ANPA, Episcopia Romană Unită cu Roma, Greco Catolică de Oradea exploatează în nume propriu două păstrăvării din comunele Finiș și Tărcaia. Păstrăvul de aici, prins de oamenii bisericii, ajunge și pe mesele celor care cumpără pește din comerț.

EXCLUSIV/ Monica Anghel a ajuns pe masa de operație! Ce diagnostic i-au pus medicii

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:28
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
23:21
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
23:08
Donald Trump i-a oferit lui Elon Musk cea mai înaltă medalie științifică din SUA și l-a numit "Edison al vremurilor noastre"
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește