„Eu nu pot decât să mă bucur că până la urmă primul ministru şi-a găsit timp să stea de vorbă şi cu opoziţia pe PNRR, dar şi mai mult mă bucură faptul că s-au hotărât să vină cu el transparent şi să îl prezinte în Parlament. Nu este nevoie de un vot, unele state au făcut acest vot. (..) Aş vrea să fiu foarte clar: acest plan nu e nici al puterii, nici al opoziţiei, este al Românei, statul român şi toată clasa politică trebuie să aducă cât mai mulţi bani astfel încât nivelul de trai al românilor să crească. Asta este logica”, a declarat Marcel Ciolacu, miercuri seară, la România TV.
Alături de liderii IMM-urilor și sindicatele, Ciolacu va mai fi însoțit și de unii reprezentanți ai PSD.
„Mâine am hotărât – pentru că nu este un plan politic, nu e al puterii sau al opoziţiei – am hotărât să mergem cu doi reprezentanţi, respectiv cu domnul Florin Jianu din partea IMM-urilor şi cu domnul Dumitru Costin din partea sindicatelor. M-a invitat pe mine şi cu cine consideră PSD să meargă la aceste discuţii. Dacă nici capitalul românesc, firmele româneşti, cred că cele mai afectate în pandemie, nu au găsit o pârghie de dialog cu primul ministru, deci angajatorii, nici sindicatele nu au găsit această pârghie, respectiv sindicatele, să aibă o discuţie cu primul ministru, atunci o să o înlesnim noi. O să mai merg cu specialişti din PSD şi nu în ultimul rând cu europarlamentarul Victor Negrescu care este şi pârghia între partid şi familia socialistă europeană”, a explicat Ciolacu.
Premierul Florin Cîţu a declarat luni, 17 mai, că se va vedea cu liderul PSD Marcel Ciolacu pentru a discuta despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)