Doctorițele acuzate de omor în cazul deceselor de la Spitalul Pantelimon, eliberate din arestul preventiv

 37 comentarii

Doctoriţele Maria Miron, poreclită „Doamna cu coasa”, şi Mirela Păiuş, aflate din 8 august în arest preventiv pentru omor calificat în dosarul celor 17 decese suspecte de la Spitalul Pantelimon, au fost eliberate marți, 20 august, prin decizia Curții de Apel București.

UPDATE ora 18.35: Doctoriţele Maria Miron, poreclită „Doamna cu coasa”, şi Mirela Păiuș au ieșit din arestul Capitalei, fără să facă declarații jurnaliștilor.

UPDATE ora 17.37: Reprezentanții CAB au revenit cu minuta instanței.

Astfel, Curtea de Apel a decis să admită contestațiile formulate de cele două doctorițe împotriva deciziei Tribunalului Bucuresti.

„Desființează încheierea atacată și rejudecând în fond, decide: în baza art. 227 alin. 1 Cpp respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatoarelor inculpate dacă nu sunt reținute în alte cauză. Definitivă”, se mai arată în minută.

Prin urmare, nu există nicio altă măsură restrictivă în cazul celor două doctorițe.

UPDATE ora 17.08: Doctorițele acuzate de omor în cazul deceselor de la Spitalul Sfântul Pantelimon vor fi eliberate după două săptămâni de arest preventiv, au transmis reprezentanții Curții de Apel București, fără alte precizări: „S-a admis contestația inculpaților și s-a dispus punerea în libertate a acestora”.

Decizia este definitivă.

***

UPDATE 9.00 Cele două doctorițe au fost aduse din arest la sediul Curții de Apel București, dar nu au făcut declarații.

***

Știrea inițială: Doctoriţele Maria Miron şi Mirela Păiuş, aflate din 8 august în arest preventiv pentru omor calificat, în dosarul privind decesele suspecte de la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon, cer în instanţă să fie eliberate, contestaţia lor urmând să fie judecată la Curtea de Apel Bucureşti, transmite Agerpres.

Maria Miron, poreclită „Doamna cu coasa”, a fost acuzată de procurori de omor calificat şi tentativă la omor calificat cu premeditare. Mirela Păiuş a fost acuzată de omor calificat cu premeditare.

Cele două doctorițe, arestate inițial după 4 luni de anchetă

Ancheta în acest caz a început în aprilie, în urma acuzațiilor făcute de o asistentă care a susținut că 20 de pacienți de la ATI au murit în perioada 4-7 aprilie din cauza administrării incorecte a unei substanțe, este vorba despre Noradrenalină. Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat au murit 17 pacienţi.

Corpul de Control al ministrului sănătății și comisia spitalului au făcut anchete separate, dar au anunțat că pacienții au fost tratați corect.

Pe 8 august, doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron, ultima poreclită „Doamna cu coasa”, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, decizia nefiind definitivă. Ele au fost acuzate de procurorii Parchetului Tribunalului București că au provocat moartea unui pacient de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, acesta intrând în stop cardio-respirator.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (37)
  • Avatar comentarii

    Liviusport1969 20.08.2024, 13:35

    Unui român i s-a făcut rău și a fost la „Urgență” în SUA. Factura, cât o garsonieră în București DE MIRCEA NEACȘU Unui român i s-a făcut rău și a fost la „Urgență” în SUA. Factura, cât o garsonieră în București Unui român i s-a făcut rău și a fost la un spital de urgență în SUA. Factura a fost aproape cât o garsonieră bună în București. În timpul unei vizite în Los Angeles, Statele Unite ale Americii, unui român i s-a făcut rău și a mers de urgență la medic pentru diagnostic și tratament. Consultul de urgență, analizele complete, o tomografie computerizată (CT) și medicamentele au costat 45.000 de euro. Adică, aproape cât o garsonieră bună.

  • Avatar comentarii

    Mihai2024 20.08.2024, 15:30

    Trolii rusi s-au apucat de scris schite si nuvele

  • Avatar comentarii

    Darieana 20.08.2024, 15:38

    Aha ! Deci asta justifica in opinia mataluta toate malpraxisurile, voite sau nu, ale medicilor din Romania !

  • Avatar comentarii

    Liviusport1969 20.08.2024, 15:46

    Fiecare înțelege ce vrea. Eu v-am mai spus! Nu este cazul să vă îngrijorați! Sunt locuri destule….

  • Avatar comentarii

    liviuweich 20.08.2024, 17:07

    Vad ca sunt impartite taberele intre a fii sau nu criminal .. Pai criminali doctori sunt inca destui ... ! Cu bunastiinta omoara oamenii si asta se poate dovedi oricind la orice ora . Ex boli grave si tu primesti mai nimic sau daca primesti primesti ce altii luau acum 20 ani . Deci Doctorul stie si ? Nimic omoara copii oameni ca nu are ce face dar tot criminal este atit timp cit accepta practicile astea . Restul ... O tara frumoasa pacat ca este locuita .

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:28
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
23:21
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
23:08
Donald Trump i-a oferit lui Elon Musk cea mai înaltă medalie științifică din SUA și l-a numit "Edison al vremurilor noastre"
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește