“S-a comportat foarte arogant, ne-a vorbit ironic şi sarcastic. Niciodată nu voi mai merge la el în emisiune. Mi-a denigrat imaginea, toate camerele de filmat erau pe el, pe marele geniu şi marele intelectual, iar noi, ceilalţi, suntem proşti. Băiatul acesta probabil suferă de grandomanie. După filmări a dispărut, nu a avut măcar bunul simţ să ne spună mulţumesc că am venit la emisiune. Am fost foarte stresată după această emisiune, nu am dormit nopţi la rând”, a declarat Maria Sarabaş pentru apropo magazin.md.
Şi alţi artişti sunt supăraţi pe român
Culmea e că interpreta de muzică populară nu e singura care e foarte supărată pe moderatorul român. La criticile pe care i le-a adus ea se adaugă şi cele ale cântăreţului moldovean Ricu Vodă. Interpretul e supărat pe prestaţia lui Andrei Gheorghe pentru că, susţine el, a fost prezentat ca fiind autorul mai multor melodii, printre care se numărau şi câteva care nu-i aparţineau. Mai mult, a explicat artistul, deşi el a precizat la filmările emisiunii “Salutare naţiune” de pe Prime TV că hiturile respective nu-i aparţin, la difuzarea show-ului declaraţiile în cauză au căzut la montaj.
Andrei Gheorghe, un dur
După ce şi-a făcut o reputaţie de dur şi în România, prezentând mai multe emisiuni, precum “Lanţul Slăbiciunilor”, “13-14” sau “Rătăciţi în Panama”, prin care şi-a atras adesea antipatia, Andrei Gheorghe nu a mai reuşit să revină în fruntea audienţelor din ţara noastră. Din acest motiv se pare că el a ales să plece pentru o vreme în Moldova pentru a prezenta câteva emisiuni, loc unde, se pare, nu reuşeşte să se facă mai plăcut. Din păcate însă, Andrei Gheorghe nu a putut fi contactat pentru lămuriri.