”Tot mai multă lume se adună în fața Prefecturii din Braşov”, a scris Marian Godină pe o rețea de socializare. Marian Godină, la protest, aflat probabil în timpul serviciului, a atras atenția că unul dintre geamurile prefecturii a fost spart. ”Un geam al Prefecturii Braşov a fost spart cu un bolovan, acum câteva minute. Dragi români, nu recurgeți la astfel de fapte!!!”, a scris el, fiind susținut de unii și apostrofat de alții.

Liderul USR Nicușor Dan a scris, pe Facebook, căPSD și aliații lor au trecut azi linia roșie”.

”Printr-o ședință de noapte, cu o ordine de zi neanunțată, guvernul a adoptat ordonanța care îi dezincriminează pe Dragnea, Oprea, Udrea, Șova, Mazăre, Titus Corlățean, și pe toti ceilalți. Acceptăm sau protestăm. De deznodământul acestei chestiuni depinde cum va arăta România în următorii ani. Vă invit sa protestăm până la capăt”, a scris liderul USR.

La această oră a fost şedinţa de Guvern. În ordinea de zi există mai multe proiecte, eu le-am prezentat pe cele care vizează justiţia. Ordinea de zi a fost suplimentată, Guvernul poate suplimenta ordinea de zi. Oportunitatea o stabileşte Guvernul”, a motivat ministrul Justiţiei decizia luată în această seară.

Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri-pilot la CEDO. Am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse”, a declarat ministrul Justiţiei. În acelaşi timp, el a precizat că Guvernul a adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă modificarea codurilor penale, în privința dezincriminării abuzului în serviciu. 

„Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi este vorba de Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii 296 Cod Penal și a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanță de urgență, am făcut și am pus în concordanță deciziile Curții Constituționale care (…) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament”, a declarat Iordache.

Referindu-se la prevederile privind abuzul în serviciu, Florin Iordache a spus că s-a eliminat punerea în mișcare la plângerea prealabilă, iar cuantumul a rămas în valoarea la 200.000 de lei. Nu va fi nimeni sancţionat sub această sumă, dar prejudiciul se va recupera în civil. Alte măsuri aprobate vizează regimul de executare al pedepselor şi construirea a trei penitenciare noi.

”Modificările au venit în urma consultărilor”, a subliniat ministrul.

”Le-am făcut în concordanță cu prevederile Curții, am preluat multe din observațiile din dezbatere”, a mai spus Florin Iordache. El a menționat că proiectele au avizul Ministerului de Interne și avizul Ministerului de Externe, și a confirmat că nu există un aviz al instituțiilor din justiție.

Ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan a precizat, întrebat de jurnaliști, că niciun ministru nu s-a opus în ședință adoptării acestor proiecte.

Anunțul privind intenția Guvernului de a trece modificările la Coduri prin Ordonanță de Urgență a fost făcut de senatorul Șerban Nicolae, încă de marți dimineață. El spunea că grațierea va merge în Parlament, pentru dezbatere și adoptare ca lege organică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.