Mărturii despre Salvatore Popescu, românul dispărut în Turcia. Locuiește de opt ani într-un bloc din Ploiești, dar vecinii aproape că nu îl cunosc

Comentează

Salvatore Popescu este "un tip retras, de la care nu scoți multe vorbe". Așa îl descrie un vecin din blocul din Ploiești unde acesta și familia sa locuiesc. Unii dintre vecini aproape că nu îl cunosc după nume, dar îl recunosc din fotografie, ca pe "vecinul de la patru".

Inginerul din Ploiești a dispărut în urmă cu aproape o lună, în timp ce era cu familia în Istanbul. Timp de 26 de zile, familia nu a știut nimic despre el. Soția și fiica lui l-au văzut ultima dată pe 30 august, la intrarea în Palatul Topkapi din Istanbul.

Autoritățile române și cele din Turcia l-au căutat și l-au găsit pe 25 septembrie, pe stradă. L-au adus imediat în România, dar nu l-au dus direct acasă, ci la Spitalul Elias din București, pentru investigații. După câteva ore, medicii de la Neurologie au decis ca Salvatore Popescu să fie transferat la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia" din București.

Libertatea a vorbit cu vecinii din Ploiești ai lui Salvatore Popescu

Familia lui locuiește de aproape opt ani într-un bloc din Ploiești. Apartamentul cu patru camere în care Salvatore Popescu stă cu soția sa și cu fiica lor a fost cumpărat de la o fostă profesoară, cu care care unii dintre oamenii din bloc făceau meditații în urmă cu mulţi ani.

Mulți dintre vecinii lui nu au știut despre cine vorbim când le-am spus numele, dar l-au recunoscut din fotografii. Cei mai mulţi abia l-au văzut la faţă pe Salvatore Popescu în cei opt ani de când sunt vecini şi doar au schimbat, de câteva ori, un simplu "Bună ziua!".

Vecinii lui Salvatore Popescu îl descriu ca fiind o persoană respectuoasă, dar retrasă.

"Îl ştiu din vedere, ne salutăm când ne vedem, dar doar atât", ne spune un bărbat care locuiește în acel bloc de când era copil.

Un alt vecin îl recunoaşte pe Salvatore Popescu doar din fotografia pe care i-am arătat-o.

"Aaa, e vecinul de la patru, da... E un tip retras, de la care nu scoţi prea multe vorbe. Nu l-am văzut râzând niciodată", spune bărbatul.

Niciunul dintre cei cu care am vorbit nu știa că vecinul lor a dispărut în Istanbul și că a fost găsit după aproape o lună.

Vecinii bărbatului nu au auzit niciodată să existe ceartă în familia acestuia și nici nu știau dacă omul a avut vreo problemă de sănătate.

Salvatore Popescu este inginer la Transgaz Ploiești. Costel Purcaru, şeful Transgaz Ploieşti, ne-a spus că nu știe mai mult decât a scris presa despre dispariția lui Salvatore Popescu.

“Ce este trecut în presă, aia ştiu şi eu. Şi ce mai ştiu e că soţia a confirmat că s-a întors în ţară. Eu, ce am avut de spus, am spus la autorităţi, nu vă pot comenta dumneavoastră”, a mai spus Purcaru.

CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV/ Momentul emoționant al revederii românului dispărut în Turcia cu soția lui, după o lună. Care au fost primele cuvinte ale bărbatului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
MONDEN
Alina Pușcău
09:38
Alina Pușcău face PET-CT după tratamentul pentru cancer și speră la un miracol: „Să vedem dacă merge și s-a oprit totul din metastază”
Corina Caragea, vacanță de vis în Canada
09:37
Corina Caragea, vacanță de vis în Canada. Cum arată locul în care s-a cazat vedeta Pro TV. „Am tot încercat să-i găsesc un defect”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
10:17
Adela Popescu, dezvăluiri din căsnicia cu Radu Vâlcan. Ce tabiet are actrița: „Relaxarea supremă”
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
10:14
„Asia Express” 29 septembrie 2026. Începe lupta pentru Marea Imunitate, iar echipele au parte de o probă inedită
10:13
Polonezul care a mers 2.381 de km cu un sigur plin, a reușit o nouă performanță: 1.338 de km cu o singură încărcare, parcurși cu un Audi A6 electric
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Jetavanaramaya, Sri Lanka, cea mai mare clădire din cărămidă din lume
08:51
Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri