Principalele măsuri care vor intra în vigoare de sâmbătă, 1 august, sunt:

  • Nunţile, botezutile, aniversările sau alte astfel de evenimente care se desfăşoară în localuri publice pot fi organizate numai până la ora 22.00, în timpul săptămânii, iar în zilele de sâmbătă şi duminică, până la ora 23.00, cu respectarea tuturor măsurilor de igienă, distanţare fizică, precum şi toate celelalte prevederi legale.
  • Toate activităţile religioase vor fi desfăşurate în aer liber cu obligativitatea purtării măştii de protecţie şi respectarea măsurilor de distanţare fizică.
  • Interzicerea comercializării şi consumului produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, în intervalul orar 23:00-06.00.
  • Interzicerea desfăşurării activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00-06.00.
  • Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele cu vârsta de peste 5 ani în spaţiile aglomerate, închise sau deschise.

Identificarea spaţiilor aglomerate şi a intervalului orar în care este obligatorie purtarea măştii de protecţie va fi stabilită de fiecare Comitet Local pentru Situaţii de Urgenţă şi va fi înaintată către Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Galaţi până pe 30 iulie.

Deja în Argeș, masca de protecție e obligatorie în spațiile aglomerate închise și deschise. În Dâmbovita, Prahova, Brașov și Vâlcea vor fi dispuse, de asemenea, de joi măsuri similare de restricție.

În București, măsurile vor fi anunțate luni.

Masca de protecţie e din nou obligatorie în piețe, la Iaşi.

Foto: www.viata-libera.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.