Radu Țincu spune că situația va deveni extrem de gravă în următoarea perioadă, pentru că va crește numărul de pacienți care vor ajunge la terapie intensivă.

“Din păcate, evoluția pandemiei în acest ritm extrem de accelerat depășește orice capacitate de infrastructură și de personal medical, care nu poate fi achiziționat în regim de urgență. Situația cred că va deveni și mai gravă în perioada următoare, pentru că se va înregistra o accelerare a numărului de pacienți care vor ajunge la Terapie Intensivă, rezultați din acei aproape 10.000 de pacienți raportați din fiecare zi”, a avertizat Radu Țincu.

“Cele 10.000 de cazuri din această săptămână vor crea un impact major asupra secțiilor de Terapie Intensivă în următoarele săptămâni și este posibil ca nici cu acest nivel de îmbolnăviri să nu reușim să gestionăm situația”.

Radu Țincu, medic ATI la Spitalul Floreasca

Radu Țincu a atras atenția că este necesar ca toată lumea să respecte “cu cea mai mare strictețe” măsurile anunțate de autorități pentru a limita extinderea coronavirusului, în caz contrar ne vom afla în scurt timp într-o situație dramatică.

“Cred că va trebui să găsim o soluție să-i gestionăm în următoarea perioadă, peste o săptămână, 10 zile din acest moment, însă nu putem crește ritmul de pacienți nou diagnosticați, va trebui să respectăm cu cea mai mare strictețe și rigurozitate măsurile impuse de autorități, pentru că în absența lor vom ajunge să depășim capacitatea de Terapie Intensivă națională, iar atunci va fi o situație dramatică”, a precizat Radu Țincu.

“Regulile care intră în vigoare de luni ar fi trebuit respectate de acum câteva săptămâni, iar de luni, de când vor intra în vigoare, oamenii nu trebuie să se simtă nemulțumiți, trebuie să le respecte, pentru că altfel vom asista la scenariul din alte țări, în care oamenii au murit în ambulanțe, pe holurile spitalului, și nu au mai putut fi preluați de secțiile de Terapie Intensivă”, a continuat medicul de la Spitalul Floreasca.

Radu Țincu a concluzionat: “Va trebui să ne gândim și la o perspectivă ceva mai sumbră, aceea ca și alte specialități să vină în secțiile de Terapie Intensivă și să ne ajute în încercarea de a salva cât mai mulți pacienți”.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.