Medicul Ciprian Isacu a răbufnit la adresa colegilor din România, pe care îi acuză că i-au trimis pacientul ars din Constanţa cu rănile neîngrijite, netratate și nespălate, dar şi cu mai multe bacterii intraspitaliceşti.
„Sunt patru bacterii, plus o ciupercă, dar astea sunt detalii. Am vorbit cu familia. E în viață, se luptă, l-am operat deja de trei ori. Există un risc minim la nivelul unui picior, dar o să treacă. (…) Mirosea și era cu niște comprese direct pe piele, nici măcar o cremă! Au făcut inciziile la fasciotomia de la Constanța la dreapta, dar n-au făcut în stânga, de aici riscul la nivelul membrului inferior stâng și restul… El a venit vineri, în fiecare zi i-a fost schimbat pansamentul și l-am operat de trei ori”, a declarat Ciprian Isacu.
Nu contează că n-a avut avion, că a fost zăpadă, că avionul era mic și s-a stricat! În perioada asta, trebuiau să-l desfacă tot și să-l curețe, să-l spele! Au produse, nu pot să spună că chiar nimic nu au! Apă cu săpun! Apa cu săpun n-a omorât niciodată pe nimeni! Când îmi spui că n-avem nimic, păi, atunci, Doamne iartă-mă, ce faceți acolo, la spital?!
Ciprian Isacu:
Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, s-a electrocutat la locul de muncă, în Constanța. În urmă cu mai bine de o săptămână a fost adus cu un elicopter SMURD la Iaşi, la Clinica de Arşi de la Spitalul Sfântul Spiridon, unde a primit îngrijiri medicale în secţia de Terapie Intensivă.
Ulterior, acesta a ajuns la Bucureşti, de unde a plecat în Belgia, unde familia i-a găsit un loc într-o clinică de profil. Pacientul a trecut prin trei spitale din România înainte de a ajunge în Belgia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/20/c807761f1d59c15d0501587cd9dceb5f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/20/1927da5003f15f8ccb5b61a17ffe1681.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/4bfc83ad96f52723915cad03d0b75cef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/dc843981891b23b890cb0ec574f960ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/7c835fae43d6fbf2a53be2be28591cba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/91097549b12ea55abb3b27470a73820a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/19/119fd1b8df65b9bc5a0ed6eea7bfc7f4.jpg)