„Data de 1 Decembrie 2018 marchează Centenarul Marii Uniri a României. În această zi, în urmă cu 100 de ani, membrii Adunării Naţionale s-au reunit şi au votat în unanimitate unirea teritoriilor pe care le reprezentau.

În acelaşi an, în timp ce Primul Război Mondial continua să facă ravagii, şeful Statului Major al Armatei SUA, generalul Hugh L. Scott, primul american de rang înalt care a vizitat România, s-a adresat Parlamentului României. Generalul Scott a dat asigurări parlamentarilor că Statele Unite vor lupta alături de ei şi de ceilalţi parteneri aliaţi până când victoria va fi asigurată.

Astăzi România reprezintă o ţară care a contribuit cu loialitate la pacea europeană şi a împărtăşit responsabilitatea securităţii transatlantice colective. România contribuie semnificativ la operaţiunile NATO în Afganistan, Irak şi la capacitatea de apărare a Alianţei împotriva ameninţărilor balistice.

Noi, americanii, suntem mândri să recunoaştem contribuţia multor generaţii de români-americani la istoria şi dezvoltarea Statelor Unite, şi să le onorăm bogata moştenire culturală ca parte integrantă din însăşi structura societăţii americane.

De aceea, recunoscând excelentul parteneriat strategic dintre cele două naţiuni, felicit România şi pe toţi românii-americani cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri”, se arată în comunicatul transmis de Ambasada României în Statele Unite ale Americii, potrivit Agerpres.

FOTO EPA


CENTENAR SOLIDAR/ Trei pentru unul, unul pentru toți. Renăscuți din suferință: trei oameni loviți de soartă s-au cunoscut la un centru pentru persoane cu dizabilități și au devenit prieteni pe vecie


 

Legături bolnăvicioase » Ce propunere i-a putut face Anamaria Prodan lui Reghecampf: „Da, accept în continuare”
PARTENERI - GSP.RO
Legături bolnăvicioase » Ce propunere i-a putut face Anamaria Prodan lui Reghecampf: „Da, accept în continuare”
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Playtech.ro
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Observatornews.ro
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
Testare Covid-19 la fiecare scară de bloc. Propunere de ULTIMĂ ORĂ
Știrileprotv.ro
Testare Covid-19 la fiecare scară de bloc. Propunere de ULTIMĂ ORĂ
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele