Daniela Ionescu, specialist în Anestezie Terapie Intensivă la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie prof. dr. Octavian Fodor din Cluj-Napoca a reușit să câștige simpatia pacienților săi datorită unor trucuri.

Pentru că este conştientă de stresul pe care îl îndură un bolnav înainte de operaţie recurge la toate metodele posibile pentru a destresa pacientul şi a-i da curaj.

“Le spun tot felul de bancuri, încerc să zâmbesc. Nu poţi să dai asigurări 100% pentru că nu ar fi corect faţă de pacient şi nici faţă de tine şi cred că ar suna fals aşa că discut cu dânşii riscurile, cât mai obiectiv cu putinţă, chiar dacă asta înseamnă uneori că îi creşti nivelul de stres, dar este corect ca pacientul să cunoască riscurile. Apoi stăm şi povestim, mai facem câte un banc, îi mai întrebăm ce e pe strada dânşilor, iar lucrurile acestea destresează. Uneori le mai şi cântăm sau îi punem pe dânşii să cânte. Dacă ascultăm radioul îi întrebăm dacă le place ce aud sau dacă îi deranjează. În general, până adoarme pacientul, dar şi în timpul operaţiei avem muzică în surdină, la radio. Aceasta ajută echipa să se concentreze dacă nu e un moment foarte tensionat pentru că atunci e linişte deplină”, a declarat pentru Monitorul de Cluj prof. dr. Daniela Ionescu.

foto: Monitorul de Cluj

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.