134 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Tot ce nu știai despre marele poet național
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mihai Eminescu a murit acum 134 de ani, pe 15 iunie 1889, în casa de sănătate a doctorului Şuţu, situată pe strada Plantelor din București, unde oscilase, tragic, între perioade de aparentă sănătate şi episoade de revenire a bolii.
Poetul a fost înmormântat la Bucureşti, în Cimitirul Bellu, sicriul fiind dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.
George Călinescu a scris despre moartea lui Mihai Eminescu: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.
La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: „Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienaţi, de o embolie. Luceafărul poeziei româneşti, poetul nepereche…”.
Viaţa lui Mihai Eminescu
Născut Mihail Eminovici, Eminescu este considerat cel mai important reprezentant al literaturii romantice din România.
El a venit pe lume pe 15 ianuarie 1850, în Botoşani, și a fost cel de-al şaptelea din cei unsprezece copii ai unui mic boier, Gheorghe Eminovici, şi ai Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu.
La 25 februarie/9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan a fost cel care i-a schimbat numele în Mihai Eminescu, care a fost adoptat apoi de poet şi ulterior şi de alţi membri ai familiei sale.
În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă cinci poezii. Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. În acești ani a vrut să aibă contact direct cu poporul, limba, obiceiurile şi realitatea românească. A vrut să-şi continue studiile, dar nu și-a dus la capăt proiectul. Ajunge sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali, apoi la Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe Ion Luca Caragiale.
Eminescu continuă să publice în „Familia”, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman, „Geniu pustiu”, rămase în manuscris și face traduceri din germană. În perioada 1869 - 1872 este student la Viena. Acolo urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi.
Se implică în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici, o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle și începe colaborarea la „Convorbiri Literare”.
Tot în această perioadă debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta. Între 1872 şi 1874 este student la Berlin, iar Junimea îi acordă o bursă, cu condiţia să-şi ia doctoratul în Filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene. Se întoarce în România și trăiește la Iaşi, între 1874-1877.
A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, precum și redactor la ziarul „Curierul de Iaşi”. Poetul continuă să publice în „Convorbiri Literare” și devine bun prieten cu Ion Creangă, pe care îl introduce la Junimea.
Situaţia lui materială este nesigură și are necazuri în familie, deoarece i-au murit mai mulți frați și își pierde și mama.
S-a îndrăgostit de Veronica Micle, poetă cunoscută oamenilor întocmai pentru iubirea care a legat-o de Mihai Eminescu.
În 1877, Eminescu se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul”. În acea perioadă i se degradează sănătatea. În 1833 scrie și marile lui poeme, „Scrisorile” și „Luceafărul”.
În iunie 1883, poetul nepereche se îmbolnăveşte grav și este internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii”, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu, fiind singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu.
Lucruri mai puțin știute despre Mihai Eminescu
- Îi plăcea să joace fotbal. Teodor V. Ștefanelli, istoric, prozator, traducător, dramaturg și memorialist, coleg de liceu, pentru o vreme, cu Eminescu, a lăsat scris, în „Amintiri despre Eminescu”, cum marele poet se alătura adesea studenților care băteau mingea, în orele libere, pe maidanul de lângă strada Ciucur Mare, din Cernăuți.
- Nu-i plăcea deloc matematica și, prin urmare, era slab la această materie. Academicianul George Călinescu, critic și istoric literar, l-a citat pe Eminescu în lucrarea „Viața lui Mihai Eminescu”: „Deși aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăța deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt științele cele mai grele de pe fața pământului”.
- În copilărie, obișnuia să-și sperie tatăl prinzând șerpi și aducându-i în apropierea casei părintești. Se pare că figura pe care o făcea părintele său la vederea reptilelor îl amuza teribil.
- Când Ioan Slavici i-a oferit un loc de muncă la ziarul Timpul, i-a cerut bani pentru drumul de la Iași (unde se afla atunci) la București. „N-am cu ce veni. Asta m-a făcut să-mi țin gura până acuma. 100 de franci am pe lună. Din ce dracu să plec?”, i-ar fi scris poetul.
- Există doar patru fotografii despre care se știe cu siguranță că îl reprezintă pe Mihai Eminescu. Când a scris „Pe lângă plopii fără soț” era îndrăgostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca și verișoara lui Ion Luca Caragiale. Fata locuia pe o stradă încadrată de plopi. Poetul ar fi numărat copacii și a constatat că sunt fără soţ.
- Din ceea ce spun contemporanii săi, Mihai Eminescu avea doar un singur viciu major, fumatul. Fostul coleg de clasă la şcoala din Cernăuţi şi, mai apoi, la Universitatea din Viena, Teodor Ştefanelli, în cartea sa „Amintiri despre Eminescu”, spunea despre Luceafărul poeziei românești: „Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă, dar, în schimb, lua mai multe cafele negre şi fuma mult”.
- Se pare că dragostea pentru poezie a rămas la fel de puternică până în ultimele sale clipe, Eminescu scriind chiar și în sanatoriu. După moarte, în buzunarul hainei sale au fost găsite două poezii, „Viaţa” și „Stele în cer”.
- Mhai Eminescu a murit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital, închis în „celula” sa din unitatea spitalicească. Cu câteva minute înainte de a trece la cele sfinte, Eminescu a vrut doar un pahar cu lapte şi empatie. Cu ultimele sale puteri, Mihai Eminescu a murmurat medicului de gardă care-i băga prin vizeta ușii paharul cu lapte: „Sunt năruit”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Eminescu, după care s-a întins pe pat şi a trecut în lumea celor drepți.
- Asteroidul 9495, descoperit în 1971, a fost redenumit, în anul 2000, asteroidul Mihai Eminescu. Marele poet nu e însă singura personalitate din România care și-a împrumutat numele unui corp ceresc. Există, de asemenea, un crater de pe Lună care se numește Spiru Haret și unul pe Venus numit Elena Văcărescu, și doi asteroizi pe care-i cheamă George Enescu și Constantin Brâncuși.
Mircea_1958 15.06.2023, 14:27
..începeți articolul cu eroare "Poetul George Călinescu".. Continuați mai apoi cu picanterii și amănunte sordide din viața omului Mihai Eminescu, deși poate că mai nimerit ar fi fost să evocați poetul.. Pentru că opera e ceea ce rămâne după un autor și nu can-can-urile.. Cum ar fi : "La steaua care-a răsărit// E-o cale-atât de lungă// Că mii de ani i-au trebuit// Luminii să ne-ajungă// Poate de mult s-a stins pe drum, în depărtări albastre// Iar raza ei, abia acum luci vederii noastre// Icoana stelei ce-a murit// Încet, pe cer se suie// Era pe când nu s-a zărit// Azi o vedem și nu e"