„Domnule președinte Iohannis, v-am întrebat, cu ceva timp în urmă, dacă mai este nevoie să moară oameni ca să deblocați activitatea Guvernului. La sfârșitul săptămânii trecute s-a produs o nouă tragedie – o altă fetita, de această dată din Dâmbovița, a fost victima unei crime oribile. Iar asta în timp ce Ministerul Afacerilor Interne rămâne blocat la vârf, neexistând nici măcar un ministru interimar care să conducă sistemul și să coordoneze lupta zilnică a polițiștilor cu criminalii și infractorii. Acum când, din nefericire, încă o tragedie s-a produs, vă puneți în mod laș un parlamentar cel putin exotic de la PNL să atace premierul și Guvernul pentru că nu ar lua măsuri în domeniul ordinii și siguranței publice. În mod cinic, și parlamentarul și dumneavoastră știți foarte bine că nu se pot lua aceste măsuri pentru că ați blocat Executivul”, a scris Fifor.
Acesta continuă: „Da, din cauza dumneavoastră, prin blocarea interimatelor, în disprețul Constituției, nu se pot reforma sisteme vechi și cu probleme de zeci de ani. În acest timp mor oameni, iar PNL la comanda dumneavoastră politizează astfel de situații pentru că așa v-ați obișuit să faceți audiență – pe suferința oamenilor”.
Mihai Fifor mai afirmă că, „în urma tragediei de la Caracal s-au luat măsuri concrete la nivelul Guvernului – din punct de vedere legislativ și instituțional – pentru a se îmbunătăți reacțiile statului în situații de urgență și pentru a fi alocate resurse suplimentare în asemenea situații”.
„După care ne-ați blocat și mai tare. Domnule candidat Iohannis și domnilor de la PNL, în loc să discutăm despre cum blocați instituții și nu le lăsați să se modernizeze, poate ar trebui să discutăm cu responsabilitate și lipsă de orgolii cum putem sprijini toți instituțiile să se reformeze și să nu mai permită greșeli cauzatoare de moarte. Poate ar trebuie să vedem cum putem apăra România de acești monștri care iată, unii trăiesc la noi în țară, dar alții vin chiar din afară, din țări cu pretenții față de securitatea cetățenilor în spațiul european. Cer încă o dată tuturor politicenilor să nu mai facă rating pe astfel de subiecte și să se aplece serios asupra măsurilor care pot schimba cu adevărat ordinea și siguranța. Condoleanțe familiei indurerate! Sunt cu sufletul alături de durerea acestora și sper din toată inima că vinovatul își va găsi pedeapsa pe care o merită”, a mai scris Fifor.