Mihail Boldea, fostul deputat fugar în Kenya, a fost condamnat la șase ani de închisoarea. Decizia nu este definitivă

Comentează
Arhiva foto

Magistrații Curții de Apel Brașov l-au condamnat, astăzi, la șase ani de închisoare cu executare pe fostul deputat Mihail Boldea. Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul deputat de Galați pentru mai multe fapte de corupție, printre care și șantaj și spălare de bani în dosarul în care societatea Aviasan Galați a fost prejudicată de un teren de 42 de hectare. Reamintim că în aceași cauză, într-un dosar disjuns, sunt urmăriți penal și deputatul Bogdan Ciucă, memebru al Comisiei Juridice, și senatorul Eugen Durbacă. DNA nu a terminat ancheta, deși sunt cercetați penal din octombrie 2013.

Arhiva foto

Sentința primită de Mihail Boldea poate fi contestată în termen de 10 zile de la primirea acesteia, a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Brașov, judecătorul Răzvan Dicu.

Reamintim că Boldea mai este implicat într-un dosar de fraude imobiliare, iar în momentul când a început ancheta în această cauză, martie 2012, acesta a fugit în Kenya. Doar după ce procurorii i-au dus fratele și tatăl la audieri, deputatul a ales să se predea.

Procuror, implicat în neleguiri

În același dosar al terenurilor de la Aviasan a fost trimis în judecată și Costache Roșca, fost Roșca Caloenescu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, Valentina Cojocaru și Matei Oprea, administratori la SC Fitoplant 2007 SRL București, Mircea Marosy, administrator la SC Delconi SRL și SC Derek 1 SRL Galați, Ionel Mihăilă, persoană fizică autorizată la Cabinetul individual de contabilitate ''Mihăilă Ionel'' Galați.

DNA susține că, în perioada mai 2000 — mai 2007, Matei Oprea, de profesie pilot aeronave, și Valentina Cojocaru, în calitate de asociați și administratori ai SC Fitoplant și ulterior ai SC Fitocom Serv, s-au asociat în scopul săvârșirii de infracțiuni, având ca rezultat obținerea în mod fraudulos a suprafeței de 39,61 ha, situată în extravilanul comunei Vânători, jud. Galați, aparținând SC Aviația Utilitară Tuzla SA, în vederea valorificării acestui teren.

Aceștia au fost sprijiniți în demersurile lor de Mihail Boldea, Mircea Marosy și Costache Roșca, acesta din urmă înlesnindu-le dobândirea și valorificarea prin dezmembrare a terenului. Prejudiciul stabilit în acest caz este de peste 21 milioane euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: kenya
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!