Parada Junilor din Duminica Tomii, prima după Paşte, este cea care închide sărbătoarea Junilor, care începe la Florii, conform tradiţiei vechi de sute de ani.
Duminică, la Brașov, pe ritmurile fanfarei și în aplauzele publicului venit în număr mare, junii și-au făcut intrarea în centrul orașului. Rând pe rând, „Tinerii”, „Bătrânii”, „Dorobanții”, „Curcanii”, „Brașovechenii”, „Albiorii” și „Roșiorii” au defilat pe cai, adresând spectatorilor tradiționalul „Hristos a Înviat!”.
Au fost întâmpinați în fața Primăriei de autorități, iar junii le-au oferit, conform unui obicei tradițional, să guste pălincă din ploscă.
La finalul paradei atât junii, cât și brașovenii sau turiștii veniți să îi urmărească au încins petrecerea care a culminat, ca în fiecare an, cu aruncatul buzduganului.