Miliardarii californeni Stewart și Lynda Resnick, proprietarii The Wonderful Company, cel mai mare producător de migdale și fistic, care include și brandul Fiji Water, au spus că vor dona cele 750 de milioane de dolari pentru a sprijini cercetările Caltech de protejare a mediului.
Donația constă în 400 de milioane de dolari în bani și 350 de milioane în sponsorizări ale unor programe de cercetare. Este cea mai mare donație din istorie în domeniul mediului și a doua cea mai mare făcută vreodată, după cea de 1,8 de miliarde de dolari a lui Michael Bloomberg pentru Universitatea Johns Hopkins.
Stewart Resnick, care este și membru în consiliul de administrație al Caltech, a spus că o astfel de investiție este vitală dacă vrem să mai sperăm vreodată că vom putea stopa schimbările climatice cu care ne confruntăm.
9 miliarde
de dolari este averea soților Resnick
Pentru a gestiona cât mai eficient criza climatică, avem nevoie de inovații avansate, iar acestea nu pot fi posibile decât prin investiții semnificative în cercetarea universitară. Știința și creativitatea îndrăzneață trebuie să se unească pentru a face față provocărilor cele mai presante cu care se confruntă energia, apa și sustenabilitatea, a completat miliardarul.
Ca o companie, dar și ca oameni, mereu am dat ceva înapoi comunității, în special în domeniul în care ne facem business-ul. M-am gândit că noi vedem deja schimbările climatice. Noi suntem în prima linie, în agricultură, și suntem afectați direct de aceste schimbări. Și dacă vom fi de ajutor, dacă vom rezolva problema sustenabilității, atunci toate celelalte probleme nu vor mai însemna nimic.
Stewart Resnick, pentru cnbc.com
Din donația primită, Caltech intenționează să construiască o clădire de 25.000 metri pătrați, numită Centrul de Cercetare a Sustenabilității Resnick, urmând să furnizeze, de asemenea, laboratoare didactice de utimă generație.
Ariile de cercetare se vor îndrepta înspre măsurarea, modelarea și atenuarea schimbărilor climatice, managerierea resursele de apă, ecologie globală, construirea de infrastructură inteligentă de electricitate și conversia energiei solare în combustibili.
Caltech President Thomas F. Rosenbaum, președintele Caltech, a spus pentru Forbes că sustenabilitatea este cea mai mare provocare a timpurilor noastre. ”Generozitatea și viziunea lui Stewart și a Lyndei Resnick va permite Caltech să abordeze problemele apei, a energiei, hranei și a risipei, într-o lume care se confruntă cu schimbări climatice rapide”, a declarat Rosenbaum.
Nu este prima donație făcută de soții Resnick pentru institutul Caltech. Acum zece ani au donat 20 de milioane de dolari universității, iar în 2014 au creat cu 15 milioane de dolari Fondul de Inovare Resnick, prin care oferă burse și premii studenților.
The Wonderful Company este estimată de Forbes la 4,2 miliarde de dolari.