Stația ar urma să fie un parc de afaceri cu mai multe întrebuințări, care poate găzdui până la 10 persoane. Blue Origin susține că cei aproximativ 3000 de metri pătrați pe care ar urma să-i aibă locația sunt perfecți pentru „turnarea unui film la gravitație scăzută” sau pentru „cercetări inovatoare”. Stația spațială ar urma să găzduiască și un hotel, potrivit BBC.

În cadrul unei conferințe de presă, conducerea Blue Origin declarat că nu poate da o estimare corectă asupra costurilor unei astfel de construcții, însă proiectul se bucură de finanțare masivă din partea fondatorului Amazon. Acesta s-a angajat să distribuie câte un miliard de dolari, anual, către compania Blue Origin.

Pentru acest proiect ambițios, compania lui Jeff Bezos ar urma să colaboreze cu companiile Boeing și Sierra Space.

Anunțul Blue Origin vine în contextul în care NASA așteaptă propuneri din partea competitorilor din domeniu pentru a înlocui Stația Spațială Internațională, care suferă din cauza vechimii și a defecțiunilor. Rusia a anunțat deja că astronauții ei ar putea pleca de pe stație până în 2025, din cauza stării în care se află aceasta.

Astfel, NASA a anunțat că oferă 400 de milioane de dolari, în contracte private, companiilor spațiale care o vor ajuta să înlocuiască Stația Spațială Internațională.

Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”
Recomandări
Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”

Competiția nu va fi însă una deloc ușoară. Alte 3 companii Nanoracks, Voyager Space și Lockheed Martin au spus deja că intenționează să lanseze un astfel de proiect, în spațiu, până în 2027.

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO
După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum se înţelege Scărlătescu cu SOCRII lui! Doina Teodoru rupe tăcerea despre relaţia dintre ei
Playtech.ro
Cum se înţelege Scărlătescu cu SOCRII lui! Doina Teodoru rupe tăcerea despre relaţia dintre ei
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Viva.ro
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Satul din România care atrage oameni inclusiv din Londra. Preţul caselor a crescut de patru ori în ultimii ani
Observatornews.ro
Satul din România care atrage oameni inclusiv din Londra. Preţul caselor a crescut de patru ori în ultimii ani
Povestea fetei din Galați care s-a sinucis după ce a fost victima metodei Loverboy. A fost dusă să se prostitueze în Germania
Știrileprotv.ro
Povestea fetei din Galați care s-a sinucis după ce a fost victima metodei Loverboy. A fost dusă să se prostitueze în Germania
Descoperirea șocantă făcută de o familie care s-a mutat în chirie: ”Era dezgustător și eram disperați”
FANATIK.RO
Descoperirea șocantă făcută de o familie care s-a mutat în chirie: ”Era dezgustător și eram disperați”
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 30 martie 2023. Leii ar fi bine să se concentreze asupra persoanei lor, ca să nu ajungă să își consume energia cu observații gratuite
HOROSCOP
Horoscop 30 martie 2023. Leii ar fi bine să se concentreze asupra persoanei lor, ca să nu ajungă să își consume energia cu observații gratuite
Colecția de denim. Ce jeanși sunt potriviți pentru silueta ta
PUBLICITATE
Colecția de denim. Ce jeanși sunt potriviți pentru silueta ta