Potrivit sursei citate, maistrul militar clasa a II-a Miclea Alexandru, din cadrul Batalionului 206 Artilerie Antiaeriană „General Mihail Lăcătuşu” de la Ghimbav, Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov, a fost găsit decedat duminică, în jurul orei 10:00, la ieşirea din serviciul de zi pe punctul de acces în unitate.

Incidentul a fost constatat de către ofiţerul de serviciu pe unitate, care a aplicat de urgenţă procedurile cerute în această situaţie.

Astfel, a fost anunţat serviciul de ambulanţă la numărul unic 112, iar o echipă medicală s-a prezentat la locul incidentului şi a constatat că militarul a decedat în urma unei plăgi prin împuşcare în zona tâmplei, se arată într-un comunicat transmis de MApN, citat de Agerpres.

De asemenea, a fost informat, conform procedurilor legale, Parchetul militar Braşov, care a deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor producerii evenimentului. Totodată, la nivelul unităţii militare s-a constituit o comisie de cercetare internă. Deocamdată, nu se cunosc cauzele exacte ale gestului său.

  • Maistrul militar clasa a II-a Miclea Alexandru avea 48 de ani, era căsătorit şi avea un copil.
  • Era angajat al batalionului, din anul 2008, iar în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, încă din anul 1992.
  • Militarul nu avea misiuni în teatrele de operaţii, iar la ultimul control psihologic din luna iulie a acestui an a fost declarat apt.

Conducerea unităţii militare a transmis condoleanţe familiei îndoliate.

În urmă cu doi ani, un alt militar din Brașov a fost găsit mort într-o unitate militară, dar la Cincu. Și atunci, ca și acum, cazul a fost preluat de Parchetul Militar Brașov, iar evenimentul cercetat de o comisie constituită la nivelul unității respective.


Citește și: VIDEO/ România umană: 3.000 de femei și bărbați vor să fie voluntari la Spitalul de Copii ”Marie Curie”! „În cadrul proiectului de voluntariat se intră mai greu ca la o companie multinațională”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.