Mineriada din 13-15 iunie 1990, prin ochii protestatarului Marian „Ceaușescu”: „Atunci am învățat «limba bătăii». Zâmbeam la milițieni și la mineri când ei mă loveau și mai tare”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Marian Moroșanu zis „Ceaușescu” a relatat în exclusivitate pentru Libertatea.ro ce a trăit în urmă cu 34 de ani, în zilele de 13-15 iunie 1990, în timpul mineriadei, atunci când Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu - judecați în prezent pentru crime împotriva umanității - au adus minerii la București pentru a înăbuși în sânge manifestațiile pașnice ale tinerilor din Piața Universității. Marian „Ceaușescu” a povestit cum a fost reținut și bătut de polițiști, torturat de mineri, apoi a fost deținut ilegal de autorități pentru „subminarea puterii de stat” în legătură cu „Golaniada” din vara anului 1990.
Cuprins:
- 13 iunie 1990: Cine erau „golanii” din Piața Universității
- Generalii lui Ion Iliescu: „Îți dăm noi democrație!”
- „Au fost oameni împușcați lângă mine”
- „Făceau ce voiau într-o secție de poliție”
- 15 iunie 1990: „Am intrat în comă de la bătăile de până atunci”
- Procesul și condamnarea: „Aveam încadrarea de la 5 la 15 ani”
- Protestatar, jurnalist sau ce?
Marian „Ceaușescu” Moroșanu este cel pe care mulți români îl recunosc din transmisiunile live pe care le face pe rețelele de socializare. Când primește îndeajuns de multe raporări și i se închide o platformă de comunicare, „Ceaușescu” apare pe alta, fapt care l-ar face invidios până și pe dictatorul a cărui poreclă o poartă. Că, la urma-urmei, fostul dictator apărea doar la TVR, în timp ce Marian „Ceaușescu” e prezent pe Facebook, TikTok, Instagram și YouTube.
Stilul care l-a consacrat este unul pe care mulți îl consideră agresiv sau nepotrivit. „Ceaușescu” îi așteaptă pe politicienii implicați în dosare penale la intrare la DNA sau pe treptele instanțelor, unde le cere acestora socoteală înaintea magistraților.
„Ceaușescu” a început să-i „vâneze” pe inculpați încă din 2018, din timpul protestelor din Piața Victoriei, generate de „proiectele” PSD care vizau modificarea Codurilor penale, dezincriminarea abuzului în serviciu și modificarea Legilor Justiției.
Ceea ce puțini știu însă este că „Ceaușescu” e „în stradă” încă din timpul Revoluției din Decembrie 1989, iar apoi în sângeroasele zile ale Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
La 34 de ani de atunci, Libertatea a discutat cu Marian „Ceaușescu” Moroșanu cum arătau primele zile ale democrației în București, ce anume a condus la fenomenul „Piața Universității” și cum au reacționat autoritățile de atunci, conduse de Ion Iliescu și de oamenii lui, la primul exercițiu de liberă exprimare.
13 iunie 1990: Cine erau „golanii” din Piața Universității
- Libertatea: De ce te aflai în Piața Universității în iunie 1990?
- Marian Moroșanu „Ceaușescu”: Înainte de 13 iunie 1990, atunci când au intervenit brutal forțele de ordine ca să elibereze Piața Universității, a fost o întâlnire la Scroviștea, unde Ion Iliescu (președinte - n.r.), Petre Roman (premier - n.r.), Gelu Voican Voiculescu (prim-vicepremier), gen. Mihai Chițac și gen. Corneliu Diamandescu au luat decizia de a pune punct acelei „Golaniade” - cum s-a numit - care a durat 52 de zile.
De ce eram noi acolo și ce doream? Eu, abia ieșisem din Revoluție, fusesem participant activ la „Simfonia Gloanțelor”, cum o numesc eu. Atunci am fost bătut, hăituit și împușcat în picior. Spun „Simfonia Gloanțelor”, pentru că atunci auzeai doar șuieratul gloanțelor, apoi o tăcere asurzitoare. În 22 decembrie 1989 am fost în stradă, nu am cedat, am fost acela care a intrat în printre primii în CC (Comitetul Central, actualul sediu al MAI - n.r.), poate chiar primul.
După aceea a venit anul 1990 și, știind cine e Ion Iliescu și aflând că de fapt a venit la putere eșalonul 2 (al regimului comunist - n.r.) în locul eșalonului 1, s-a format Piața Universității, unde veneau foarte mulți români: bucureșteni, oameni din țară, cu gândul și cu sufletul la idealurile Revoluției. Erau oamenii care nu mai suportau comunismul și care și-au dat seama că Ion Iliescu este tot un rău al comunismului. El urmărea schimbarea unui singur om, dar voia ca sistemul să rămână.
În Piața Universității se scandau sloganuri, era muzică, veneau vedete să vorbească acolo, chiar și străini - atunci când s-a deschis Balconul. Și Iliescu era supărat, dacă mai țineți minte. A zis: „Ce? Cum adică o mână de Golani să-mi pună sula în coaste?!”. Noi eram o sulă în coaste, cum am rămas apoi eu pentru politicienii corupți.
- Cum au început violențele în Piața Universității?
- Pe 13 iunie 1990 eram în Piața Universității, unde stăteam de vorbă cu niște colegi și mai glumeam. Eu îl imitam pe Ceaușescu, atacându-i pe cei din noua conducere, în frunte cu Ion Iliescu. Ziceam: „Tovarăși, ați ieșit în stradă să mă dați jos, dar ați adus un alt comunist, pe Ion Iliescu”.
La ora 3.30 dimineața au venit primii milițieni, care își schimbaseră numele în polițiști. Au venit polițiștii, inclusiv în civil, de la Secția 1, Secția 10, Secția 14, Secția 17, Poliția Capitalei și alte unități. Erau și foarte mulți militari în termen de la trupele de Securitate, pe care îl luase Brigada de Ordine Publică. Au început să înconjoare Piața Universității, au intrat peste oamenii care mai erau acolo, greviști ai foamei, și au început să îi ia la bătaie. I-au luat cu șuturi, bastoane - am luat și eu! - apoi i-au încătușat și i-au trântit pe jos. A fost o intervenție brutală. Cam ca în 10 august 2018, dar mai rău. Atunci nu exista dreptul de a protesta. Atunci încă exista mentalitatea comunistă: trebuie să faci ce spun eu, nu ce gândești tu.
Unul dintre milițienii în civil a îndreptat degetul spre mine și a spus: „Ăla e Ceaușescu, luați-l pe ăla!”.
Atunci eu și alții am fugit și ne-am urcat pe blocul Dunărea, de unde priveam întreaga Piață. După o jumătate de oră pe toate blocurile erau polițiști, care ne căutau. Când ne-au găsit, pe mine nu m-au întrebat nimic. Imediat am luat un mare bocanc în stomac și un baston, două, trei în cap. Când m-au luat de acolo eram hai-hui. M-au dus prin Piața Universității și, chiar acolo unde este stația de autobuz, au format un culoar de polițiști cu bastoane. Când am intrat prin acel culoar, au început toți să mă lovească: șuturi, pumni, bocanci, bastoane.
Generalii lui Ion Iliescu: „Îți dăm noi democrație!”
- Unde ai fost dus după ce ai fost reținut de polițiști în Piața Universității?
- De acolo am fost dus în fața lui Mihai Chițac, Corneliu Diamandescu și Cico Dumitrescu. Era pe acolo și Pavel Abraham, în civil. M-au prezentat în fața acestor scursuri de comuniști, că eu așa le zic. Diamandescu și Cico mi-au dat câte o palmă de am auzit și niște voci extraterestre, ca să zic o glumă. Îmi aduc aminte că unul a zis: Uitați, ăsta este Ceaușescu. Și atunci ăia au spus: „Futu-ți Paștele mă-tii de occidental! Au spus cuvântul ăla pe care nu-l suportau ei… democrație. Ce bă, vreți democrație? Vă dăm noi democrație!”.
Mi-au dat câteva „democrații” prin șuturi, bastoane și palme și m-au dus după aceea să mă așeze pe bordură. Ei bine, n-aveau cătușe. Și unul m-a legat la mâini cu o sârmă. Am fost pus acolo și a venit celebrul post de televiziune TVR1, care aducea elogii lui Ion Iliescu. Și m-au arătat ca pe un trofeu: uitați, ăsta care e cu americanii, cu Occidentul, cu cei care vor să vândă România. Adică eu și alții din Piața Universității produceam pagube statului român, că voiam democrație.
De acolo m-au urcat într-un TV albastru de la Miliție. În acel autoturism încăpeau 6-7 inși, noi eram 20 claie peste grămadă. Ne-au dus prima dată la Poliția Transporturi ca să ne bage în arest, acolo ăia n-aveau loc, am stat în soare în duba aia. Pe atunci nu exista noțiunea de aer condiționat, unora li se făcuse rău - nu i-a interesat.
După câteva ore am ajuns la Măgurele, acea bază militară care apăra Institutul de Fizică Atomică al lui Coana Leana. Când am coborât în acea curte, eram ud-leoarcă, am scos cămașa și am stors-o. Ne-au triat în curte, ne-au făcut poze apoi soldații au început să ne bată. Ne-au pus pe toți să dăm declarații, spunându-ne să scriem despre droguri, despre banii pe care i-am fi luat de la Ion Rațiu, de la Câmpeanu, Coposu - de la Opoziție. Am spus că habar nu am cum arată drogurile și tu mă întrebi dacă am luat droguri? Poc - îmi dădea câte o palmă. Dacă nu scriam ce voiau îmi dădeau cu palma, cu bastonul. Anchetatorii aveau baston, pe masa așezată în curte. Am luat câteva bastoane și le-am zis: dacă tot îmi spui ce să scriu, scrie tu declarația, o semnezi tot tu și gata. Anchetele nu erau civilizate, erau anchete prin tortură: fizică sau psihică. Am scris ce-am căutat în Piața Universității: adică să-l dau jos pe Iliescu, comunistul criminal și pe alți comuniști care au revenit la putere. Unii de acolo scriau de frică, eu n-am scris.
Atunci, eu am fost dus într-o sală separată de toți, că deh, eu eram „Ceaușescu”! Eram luat drept un om care puteam să scot în stradă masele, să le adun și să facem ceva. Cred că vreo trei-patru ore am mai stat acolo, la Măgurele, apoi am fost urcați în autobuzele Miliției și ne-au dus în Rahova, la capătul tramvaiului 32. Înainte să ajungem ne-au dat câte o felie de pâine cu salam, din „amabilitatea” lor.
Am coborât acolo și am auzit doi civili: Ăsta-i „Ceaușescu”, hai pe el! Bafta mea a fost că unul cu care eram acolo locuia la vreo 200 de metri de stație, într-un bloc de garsoniere, la parter. Am alergat, ăia după noi, iar după ce am intrat repede în casa ăstuia auzeam de pe hol: Unde Paștele mă-sii e ăsta? Pe unde a ieșit?! Avem ordin să-l aducem pe Ceaușescu. Adică eu nu trebuia să fiu eliberat. Am revenit în Piața Universității, unde se spunea că „Ceaușescu” a fost omorât de către Miliție. Când m-au văzut viu s-au bucurat: bravo-bravo!
„Au fost oameni împușcați lângă mine”
- Cum arăta Piața Universității în seara de 13 iunie 1990?
- Aici este interesant, că în seara de 13 spre 14 iunie am stat prin oraș, am mers pe la televiziune, iar când am revenit în Piața Universității se întunecase deja.
Prin dreptul coloanelor, am obsevat că au început tancurile, TAB-urile și mașinile Armatei să circule prin București. Mi-am dat seama că ordinul era ca Armata să intervină din nou împotriva cetățenilor: cum a spus Ceaușescu, așa a dat Iliescu. Acolo, în fața magazinului, m-am împiedicat de ceva. Iar cel care era în spatele meu a fost împușcat. Eu n-am realizat ce însemna asta decât ulterior, după ani, că atunci aveam 20 de ani.
De acolo am plecat către Ministerul de Interne, unde protestatarii încercau să ocupe sediul. Pe la Magazinul Victoria m-am întâlnit cu un civil care mi-a spus: plecă de aici, că tu ești fixat. Când m-a tras de acolo, un alt om a fost împușcat în gât. Și ăsta îmi spune: Vezi? Pleacă! Și am plecat spre casă.
Pe 14 iunie 1990, când m-am trezit, am luat metroul de la Mihai Bravu până la Unirii, iar acolo l-am schimbat spre Piața Universității. Când am coborât din metrou pe peron, am văzut că sunt mulți oameni care se uită la mine, unii cu ură, alții cu milă: săracu’, ce va păți ăsta. Apoi o aud pe una, dintre cei cărora li se spunea „oameni de bine”, adică cei care-l apreciau pe Iliescu: Uite, ăsta e Ceaușescu! În câteva secunde m-am trezit sub o ploaie de pumni, bocanci și bastoane. A apărut un ofițer de Miliție cu un soldat în termen care m-au luat și m-au dus sus, am ieșit pe la Muzeul București (n.r. - Palatul Șuțu). Milițianul îmi zice: Dacă le-aș spune minerilor că tu ești ăla, Ceaușescu? Păi, îi zic eu, și ce? Mai iau o bătaie. Un noroc - zic în glumă - că a venit o mașină de Miliție de la Rutieră. Ăsta o oprește și mă urcă în spate, lângă soldatul în termen. Când m-a văzut șoferul, alt milițian, s-a întors și mi-a spus: de când îmi doream să vină această zi. Și mi-a dat ăla doi pumni, de am început să învăț limba bătăii. Știi, când iei bătaie, înveți „limba bătăii”, ca să poți să stai de vorbă cu ea.
„Făceau ce voiau într-o secție de poliție”
- Unde te-au dus acei milițieni?
- De acolo m-au dus către Secția 1 Poliție, care e pe strada Ana Ipătescu. La intrare era un gang de vreo 10 metri. Am coborât din mașina Miliție, iar din stradă până în curtea interioară am fost luat la ciomege, bâte, bastoane de către milițieni și - cine crezi - minerii care „conduceau” secția de poliție. Ăia făceau ce voiau într-o secție de poliție. Acolo am luat o bătaie de începusem să-mi număr zilele. Am căzut, m-au lăsat să îmi revin, apoi unul dintre gabori a spus că joc teatru. Și iarăși m-au bătut. A durat bătaia asta vreo 10 minute, dar în schimb un minut sau două a fost intensă. M-au dus din nou într-o cameră să dau declarație, că am luat droguri, că am luat bani…Apoi iarăși m-au scos să mă bată, că am refuzat să scriu.
Când am luat o bâtă în cap am căzut din nou, iar când mi-am revenit, deasupra mea era o doamnă în alb, o asistentă de la Secția 1. La câtă bătaie am luat acolo mi s-a rupt filmul. Auzeam ce se spunea, dar nu vedeam nimic, nu puteam să reacționez. Știam, dar nu puteam. Apoi mi-au pus din nou să scriu și am scris ce au zis ei, pentru a nu mai fi bătut.
Am dat această declarație cum mi se dictase, în spatele meu fiind minerii și polițiștii care mă loveau și spunea: „Scrie, bă, așa, nu cum scrii tu. Altă foaie!”. Dacă n-am stricat atunci vreo 5 foi, ca să scriu așa cum voiau ei. Și acum îmi vine să plâng de nervi, mai ales că nu voi uita și nu voi ierta. Chiar dacă justiția îi iartă, eu nu îi voi ierta.
- Ce a urmat apoi?
- M-au închis într-o sală acolo cu încă 7 inși, luați și ei de pe stradă. Acum începe cea mai oribilă chestie. De la orele 9 seara până la 7 dimineața ne scoteau pe fiecare în parte și ne duceau într-o altă sală, de arest, într-o cameră infectă. Milițienii și minerii m-au bătut la palme, la tălpi și la buricele degetelor - uite ce strâmbe au rămas degetele - mi-au spart nasul. Asta din jumătate în jumătate de oră. Primele două ore am simțit durerea. Îmi zvâcnea sângele și tot dădeau. Ei, atunci am învățat „limba bătăii”, că zâmbeam la ei când mă loveau și mai tare. Eu nu mai simțeam nici la palme, nici la tălpi, nici pe spate, nici peste piept. Corpul meu devenise ca o armură, de nu mai simțeam nimic. Iar milițienii și minerii spuneau întruna: „Ce vrei mă?! Democrație? Occident vrei, mă?! Na, mă, democrație! Na, mă, jos comunismul!”.
15 iunie 1990: „Am intrat în comă de la bătăile de până atunci”
- Am ajuns pe data de 15 iunie 1990, ce s-a întâmplat atunci?
- A doua zi, pe 15 iunie, minerii au plecat din Secție, către Romexpo, să le mulțumească Iliescu. Șeful Secției 1, Croitoru, pe 21 decembrie 1989 fusese comandantul unor trupe de represiune, deci am avut același călău și pe 14 iunie. El mi-a făcut un dosar, m-a urcat într-o dubă cu un alt domn și de acolo ne-au dus la Școala de Poliție de la Băneasa.
Pe drum, ăștia au oprit undeva și ne-au spus: „Hai, bă, pleacă, gata… Ești liber!”. Unul din dubă - am aflat ulterior că era și el milițian, că mă tot întreba cum mi-am luat banii - mi-a zis în șoaptă: „Nu ieși, că te împușcă!”. Adică voiau să îmi însceneze evadarea. Atunci am zis că nu ies, că e cald afară, iar în dubă e răcoare. De unde, că era o căldură de nesuportat.
Așa am ajuns la Academia de Poliție, unde am fost băgat într-un garaj imens, în care erau foarte mulți oameni, 70% dintre ei de etnie romă. Îi băteau pe toți, nu conta că erau femei sau oameni în vârstă. Din acel garaj am fost chemat într-o încăpere, unde era un anchetator care voia altă declaraţie. I-am spus că am mai dat vreo 2-3. A început să mă înjure, dar ăla mi-a dat doar o palmă, o nimica toată în comparație cu bocancii, bâtele, pumnii de până atunci.
În timp ce scriam declarația a intrat în cameră Pavel Abraham, care acum e avocat, iar pe atunci era adjunctul șefului Școlii de Poliție. Și citez: „Futu-ți Paștele mă-tii, tu ești ăla, Ceaușescu?! Știi câte nopți n-am dormit eu lângă nevastă-mea, ca să vă păzim pe voi?”. A început prin a-mi da două palme… bă, da’ ce palme grele avea al dracului securist! Mi-a mai dat un pumn, am căzut de pe scaun și apoi m-a călcat în picioare pur și simplu. Avea și pantofi din ăia de milițian, de atunci când lovea se simțea! M-a bătut cam vreo 2-3 minute. Anchetatorul ăla nu a zis nimic, decât după un timp: „Lăsați-l că nu mai poate să scrie!”.
După ce am dat declaraţie, am fost dus în fața unui complet de procurori, să mă vadă și ei, să mă cunoască. Unul îmi spune: „Ia zi, bă, cum vorbea Ceaușescu!”. Am început să îl imit: „Dragi tovarăși, Miliția și Procuratura trebuie să își facă treaba. Cine este împotriva comunismului trebuie băgat în pușcărie!”. Unii au râs, alții au cam tăcut. M-au dus înapoi, dar în alt garaj. Am stat acolo o oră-două, timp în care ne-au dat de mâncare. Unul m-a strigat: „Ceaușescu! Vino încoace!” - și mi-a dat o mâncare mai bună, că avea o simpatie față de mine.
Apoi ne-au strigat câte cinci, să ne dea drumul pe poartă. Am fost și eu strigat, cu alți patru, dar la „poarta libertății” pe mine m-au oprit. A venit unul: „Stop-stop! Opriți-vă, nu iese nimeni”. Ne-au dus înapoi în garaj, i-au strigat pe ăia patru și pe un altul, iar eu am rămas alături de 12-14 inși. Seara au venit doi soldați cu o masă, un scaun și un procuror cu niște foi. Ce erau alea? Mandate de arestare. Pe atunci, procurorul dădea mandate de arestare, nu judecătorul. Pentru 24 de ore te putea reține fără mandat, te ancheta, iar dacă era convins că ai săvârșit vreo infracțiune îți scria mandatul pe 30 de zile.
Ne-au adus saltelele ca să nu stăm pe ciment, iar șeful academiei mi-a spus: „Ia vino încoace, Ceaușescu! Dacă încercați să fugiți, uitați ce vă așteaptă!”. Iar în fața ușii garajului era un post nou-instalat, cu un subofițer și o „cățea”, adică o mitralieră de campanie. Nevoile ni le făceam la o scurgere de apă din garaj. Am stat acolo vreo 2-3 zile, după care am fost duși către Secția 14 Poliție. Eu aveam o durere de coaste, de nu mai puteam să respir. Am cerut să mă ducă la un doctor. „Du-te dracu, să mori din partea noastră”, mi-au zis. Nu i-a interesat.
Pe data de 15 iunie 1990, de la bătăile de până atunci, am intrat într-o comă, din care Dumnezeu mi-a dat puterea să îmi revin, că ei n-au vrut să cheme salvarea. Mi-am revenit din comă după câteva ore, trezindu-mă tot acolo. Că la spital nu m-au dus. Nu, nu, nu trebuia. Asta mi-au spus colegii, că eram palid și un pic rece. Auzeam, dar nu vedeam nimic. După ce m-am trezit, mi-au făcut o injecție, atât.
Procesul și condamnarea: „Aveam încadrarea de la 5 la 15 ani”
- Unde ai ajuns după detenția de la Băneasa?
- De acolo am fost dus la Secția 14 Poliție, unde am stat o lună, fără să văd lumina soarelui. Acolo, stăteam întins în pat să mi se vindece coastele, eram ca un bolovan. Mâncam, că trebuia să mănânc, dar era o mâncare de îți venea să vomiți. Mi-au căzut dinții, că n-aveai voie să ai nimic să îți faci igiena. Nu era ca acum. Pe atunci, doar dacă te lăsa milițianul îți făceai toaleta, dar numai la ora cinci și jumătate dimineața și doar 2-3 minute. Și n-aveai timp.
De acolo am fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova, „La Pisici” - adică la psihiatrie - să-mi facă controlul, să vadă dacă îmi dau seama de fapta pe care am săvârșit-o. Atunci am aflat că aveam încadrarea de la 5 la 15 ani. Mi se prelungea mandatul de arestare fără să mi se aducă la cunoștință.
Am intrat în greva foamei, dar nimeni nu m-a băgat în seamă. Când am început să refuz apa m-a chemat comandantul penitenciarului și mi-a arătat mandatul de arestare. Am putut să văd dosarul de penitenciar, iar acolo scria încadrarea: subminarea puterii de stat. Scria acolo așa: „a nu fi lăsat în libertate, prezintă un foarte mare pericol social”.
Am mai făcut eu un pic de scandal, am fost dus pe Arestul Central, pe Calea Rahovei, nr. 37, fostul arest al Securității. Acolo am stat în cameră cu un inginer de mină, căruia îi spuseră că l-au reținut să îl protejeze. El și alți polițiști intraseră în casa lui Ion Rațiu, din care furaseră 15.000 de dolari. Ca să scoată un țap ispășitor, au spus că el i-a spart lui Ion Rațiu seiful. Mai era unul care se tot dădea pe lângă mine și mă întreba cum e în Piața Universității, era băgat tot de ei.
- Cum a fost procesul?
- Am ajuns în instanță, unde am fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare. Întâi m-au dus la Tribunalul București, sediul era unde sunt acum Judecătoriile 1 și 4, apoi aici, la Curtea de Apel București.
Doamna judecător mi-a adus la cunoștință acuzațiile și încadrarea, apoi eu am luat cuvântul și am spus (n.r. - imitându-l pe Ceaușescu): „Nu recunosc acest tribunal, nu răspund la nicio acuzație! Răspund la toate acuzațiile în Piața Universității! În locul meu trebuiau să fie Ion Iliescu, Petre Roman și alții, nu eu!”. Și m-a dat afară judecătoarea!
Până la urmă a intervenit Uniunea Europeană și ne-au scos după 4 luni și jumătate de arest. Eu am stat numai în cameră de „periculoși”, adică criminali, cei care aveau pedepse pe viață. Am stat între șacalii-șacalilor.
După mulți ani am fost condamnat pentru „pătrundere fără drept într-o instituție publică” - trebuia să existe justificare pentru reținere și arestare. Norocul a fost că țările occidentale se interesau de noi: ne-au vizitat reprezentanți ai ambasadelor, Crucea Roșie Internațională, Medici Fără Frontiere. Acum am spus pe larg, că dacă aș sta să zic de câte ori au încercat să mă omoare în închisoare, de câte ori au încercat să mă sugrume, de câte violuri am scăpat… sunt multe.
Protestatar, jurnalist sau ce?
Marian „Ceaușescu” Moroșanu nu se consideră nici protestatar, nici jurnalist, ci „doar un cetățean care își cunoaște drepturile”.
„Că unii îmi zic că sunt protestatarul de serviciu, că sunt lătrău, că iau bani sau alte chestii… Fiecare spune ce gândește. Dar eu sunt românul care vrea să fie respectat de către politicienii pe care eu îi votez să mă reprezinte, nu să mă fure!”, spune Marian Ceaușescu.
Întrebat dacă acesta este motivul pentru care e atât de dur cu politicienii pe care îi întâlnește în instanțele de judecată, Marian Moroșanu a răspuns: „Da, pentru că joacă teatru, pentru că sunt aroganți sau sunt niște escroci sentimentali. De aceea le zic eu borfași, nu le zic hoți, că i-aș jigni pe hoții care fură de foame, din cauza lor. Borfașul e cel care fură haine, boarfe, cel mai de jos hoț. Nu mă bucură dacă i-ar condamna la 5, 10, 15 ani de pușcărie, că dacă nu le iei nimic - degeaba! Ia-le tot! Dacă s-a schimbat ceva în România? Sunt schimbări. Una: că poți să furi fără să-ți fie teamă că te prinde justiția. Și a doua: dreptul că poți să critici. Dar cine aude…?”.
michi 13.06.2024, 18:30
Are dreptate. Dupa revolutie, cei care i-au maltratat pe securisti si pe militieni, au fost urmariti, arestati si condamnati pentru diverse fapte, exact ca cei care se ridicau impotriva lui Ceausescu ...
Teceneu 13.06.2024, 19:13
Ceausescu, dupa ce a reusit sa ii ia interviul lui Vlad Pascu, a demonstrat ca si el e de vanzare.
HOPAHPO 13.06.2024, 19:49
In 1990 aveam 24 de ani si eram student la facultativa de medicina.In primele ziel ale protestului am facut si eu ceilalti studenti ,adica am mers sa protestam in Piata Universitatii. Dar dupa cateva zile,acolo au venit persoane care nu aveau nimic de a face cu protestul. Droguri, bautura,tigari si sex, nici nu puteai sa respiri de duhorile care emanau din toate colturile .Dar ceia ce ma intriga acum sunt aceste "povesti" din copilarie a lui Marian .Sigur in arhivele TVR ului se gasesc mi de imagini cu cele intamplate atunci .Au fost batai si jigniri, dar imi este imposibil sa cred ca doar un om era filat in toata acea multime de tineret.Poate are meritele lui, dar sunt multe inflorituri care nu isi au locul si care por fi contrazise cu imaginile luate de TVR .Multi se credeau ca daca stau si protesteaza o sa schimbe ceva,dar era doar o iluzie .Eu am vizionat multe imagini din acele zile si doar in 3 am dat peste Marian.Dupa atatea ani totul se spune cu multe inflorituri si exagerari
HOPAHPO 13.06.2024, 20:10
Ma mira faptul ca stergeti parte din comentariu cu pretextul ca incalca regulile site-ului. Cand am citit articolul am ramas uimit de cuvintele lui Marian care nu au fost moderate in nici un fel . Si eu daca spun acelasi cuvinte incalc regulile ? Este trist ca nu lasati ca lumea sa stie ce a fost in Piata Universitatii si inainte de a scrie reportajul, ar trebui sa cautati imaginile cu acele zile pe care multi dintre noi nu le vom uita . Multumesc
Gina.Lolobrigida 13.06.2024, 20:30
Au existat oameni care au crezut cu adevarat in acea mascarada numita revolutia impotriva regimului comunist. Idealisti care au fost inselati. Idealisti care au crezut cu adevarat. In timpul mineriadei sotul meu a fost student in Bucuresti, la Magurele, unde intrau numai fii de securisti si turnatori, si unii mai inteligenti, ca aveau nevoie si de materie cenusie printre atatia pilosi. A ramas cu o amintire: cicatricea de pe frunte. Dezamagirea a condus la autoexil. Doi oameni care nici nu visau ca ar putea avea un viitor departe de tara, doi oameni satui de pseudodemocratie au ales sa plece. Asta nu te face mai fericit dar, cel putin, nu mai vezi conditia deplorabila a tarii si nu mai ai in fiecare zi sentimentul neputintei. Din comentarii pe diverse teme observ ca romanii au ramas cu aceeasi lipsa de respect pt dreptul de exprimare si afirmarea deschisa a opiniilor. Pe de alta parte, si in occident democratia se transforma tot mai mult in dictatura sistemului. Deprimant.