Fostul președinte Ion Iliescu a fost inculpat oficial în Dosarul Mineriadei. Miercuri, procurorii s-au deplasat la domiciliul său pentru a-l informa despre acuzațiile aduse, relatează News.ro.
Iliescu a refuzat să dea declarații, la recomandarea avocatului său, Adrian Georgescu. Acesta a explicat că este o strategie de apărare.
Fostul președinte este acuzat de infracțiuni contra umanității. Parchetul General a anunțat că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu și a fostului premier Petre Roman în acest dosar.
Cei doi au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din capitală. În urma acesteia:
Fostul premier s-a prezentat miercuri la Parchetul General. El a declarat că nu există dovezi privind implicarea sa în aducerea minerilor în București în 13-15 iunie 1990.
Roman consideră acuzațiile aduse ca fiind «profund nedrepte». El a afirmat că nu avea niciun interes să organizeze o represiune.
Întrebat despre declarațiile lui Petre Roman, avocatul lui Ion Iliescu a răspuns: „Îi respect domnului Petre Roman modul de comunicare cu dumneavoastră şi modul în care îşi face apărarea în dosar”.
Acesta a subliniat că refuzul lui Iliescu de a da declarații face parte din strategia de apărare.
Dosarul Mineriadei rămâne unul dintre cele mai controversate cazuri din istoria recentă a României. Inculparea foștilor lideri politici readuce în atenție evenimentele violente din iunie 1990.
tomitan 15.01.2025, 18:17
Ha!ha!" Avocatul nu l-a lasat sa vorbeasca" ,asta este o gluma de Radio Erevan? In primul rând Nea Nelu mai trăiește? Dacă da , la cei 94 de ani ai săi , medicul nu te lasa să vorbesti ,nu avocatul. La 94 de ani ptr ce-ti mai trebuie avocat? Medicul ,preotul si cei de la pompe funebre te reprezintă. PS. In cazul lui Nea Nelu excludem preotul,este comunist veritabil, nu precum Sadoveanu sau Petru Groza care s-au dat cu comunistii si au fost inmormantati cu alai de preoti.
Berbukson 15.01.2025, 22:05
Mai are vreun sens acum ? Mâine poimâine moare sub nasul lor. Trebuia acuzat și judecat cât încă avea vârsta necesară. Acum...îl arestezi, interoghezi, și îți moare sub nas...ca visinescu.
misu50 16.01.2025, 10:37
La varsta asta eu l-as aduce in fiecare zi, pe jos, pana in Piata Universitatii...Sa-l putem "saluta"! (se poate si in carucior pe rotile)