Ministrul Apărării Naţionale a arătat că nu se pune acum problema unei reintroduceri a stagiului militar obligatoriu, dar a menţionat că acesta este suspendat, nu abolit. O alternativă în caz de mobilizare ar fi crearea rezervei de voluntari, legislaţia în acest sens urmând să intre în vigoare la începutul lui 2017. Până atunci, ministrul spune că România ar putea avea un efectiv de aproximativ 2.700 de rezervişti voluntari pregătiţi pentru situaţii speciale.
”Este vorba despre legea rezervistului voluntar, care intră în vigoare la 1 ianuarie. Nu mai este mult până atunci, suntem în faza finală a elaborării normelor metodologice pentru ca legea să poată fi aplicată din prima zi a intrării sale în vigoare şi avem în vedere, pentru 2017, prinderea în acest sistem de formare intensificată a unui număr, estimăm noi, de 2.700 de oameni. Vom vedea în ce măsură această cotă pe care o avem în vedere şi pentru care avem şi acoperire bugetară va fi suficientă pentru a răspunde interesului manifestat. Se poate ca interesul să fie mai mare.
Bineînţeles, trebuie să ţinem cont şi de nevoile precise pe care le avem noi identificate, anume de unde simţim nevoia, în caz de mobilizare, a diferitelor unităţi cu rezervişti. În orice caz, feed-back-ul este pozitiv şi atestă că societatea înţelege, în înţelepciunea lor colectivă, că este nevoie de a acoperi acest gol. Şi mai este vorba şi de o valenţă socială aici.
Foarte multă lume consideră că din educaţia şi formarea actuală a tinerilor lipseşte acest segment de pregătire mai riguroasă, de trecere printr-o disciplină care nu poate decât să ajute, să stimuleze valori importante pentru noi toţi şi să-i echipeze pe tineri cu o serie de abilităţi care nu pot fi decât necesare, indiferent ce carieră aleg dânşii să urmeze”, a declarat ministrul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_abca3128aa91ea15a86fa592f3025b5b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_350136e4f830fe51529aad0e0f20886a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5a675031f4a5577523b7479b856a0304.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c304f4868cb69bffbc4497513acea057.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_1030b0e9ecd4b9b8671522a54fe9c57d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_c7515232828c3bcef5e6fdc6f9950833.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.