Pe următoarele două locuri se află scriitorul japonez Haruki Murakami și scriitoarea rusă Ludmila Ulițkaia, publicată în limba română la Humanitas Fiction.

Premiul Nobel pentru Literatură 2021 se va anunța joi, 7 octombrie, la ora 14.00.

Multipremiat, în peste 40 de ani de activitate

Mircea Cărtărescu, poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980.

În cei peste 40 de ani de carieră, a publicat zeci de volume, primul fiind „Faruri, vitrine, fotografii”, în 1980.

Potrivit Editurii Humanitas, el are traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană.

Cărţile sale au fost premiate în România, printre alții, de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti și Asociaţia Editorilor din România.

Totodată, printre distincțiile din străinătate se numără cele pentru Romanul Nostalgia (2005 – Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Italia), Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012) și Premio Formentor de las Letras (2018).

Citeşte şi:

Guvernul a numit noul prefect al Capitalei. Cine este Alexandra Văcaru

Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
PARTENERI - GSP.RO
Singura condiție pusă de Reghecampf la divorț! Anamaria Prodan a izbucnit în râs: „Are așa, niște chestii! Și?!”
Aparatul electric banal care îţi poate da contorul de curent peste cap dacă îl laşi în priză. Are un consum enorm
Playtech.ro
Aparatul electric banal care îţi poate da contorul de curent peste cap dacă îl laşi în priză. Are un consum enorm
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Observatornews.ro
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Știrileprotv.ro
Protest inedit la Roma. Fostele stewardese de la Alitalia s-au dezbrăcat în centrul capitalei în semn de protest
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele