„Din păcate, anticipăm un conflict de lungă durată, tot mai mult un război de atriţie, în care pierderile de ambele părţi continuă să fie semnificative, un război dominat de artilerie şi mici mişcări de trupe, avans-repliere, dar de ambele părţi nu există suficient de multe forţe ca una dintre cele două părţi să câştige decisiv pe terenul de luptă”, a spus Mircea Geoană, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

El a adăugat că războiul din Ucraina produce multă violenţă şi că vor urma şi multe alte pierderi de vieţi.

„Bănuiesc că acest conflict va dura. Din păcate, va dura, provocând pierderi umane, foarte multă violenţă, acte de atrocitate, violenţă sexuală, deportări forţate de ucraineni către gulagurile pe care am crezut că imperiul sovietic le-a înmormântat odată cu decesul său. Din păcate, vechile practici – curăţarea etnică, teritoriile ocupate – sunt lucruri foarte severe care se întâmplă şi, din păcate, prelungirea războiului va accentua şi aceste fenomene”, a mai spus Mircea Geoană, la dezbaterea cu tema „Rolul NATO şi al Uniunii Europene în modernizarea României”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Urmărește-ne pe Google News
CTP, mesaj dur: „Există un singur răspuns: aroganța. Îmi amintește de gestul lui Iohannis”
GSP.RO
CTP, mesaj dur: „Există un singur răspuns: aroganța. Îmi amintește de gestul lui Iohannis”
Imaginile MOMENTULUI cu Elena Băsescu! Fusta PREA SCURTĂ e de vină, ce a făcut în plină zi. FOTO
Playtech.ro
Imaginile MOMENTULUI cu Elena Băsescu! Fusta PREA SCURTĂ e de vină, ce a făcut în plină zi. FOTO
PODCASTURILE OBSERVATOR. Efectele încălzirii globale asupra României: cum se vor schimba cele 4 anotimpuri
Observatornews.ro
PODCASTURILE OBSERVATOR. Efectele încălzirii globale asupra României: cum se vor schimba cele 4 anotimpuri
Horoscop 17 august 2022. Săgetătorii sunt aglomerați și la muncă, și acasă, iar acesta este un motiv pentru a lăsa deoparte stăpânirea de sine
HOROSCOP
Horoscop 17 august 2022. Săgetătorii sunt aglomerați și la muncă, și acasă, iar acesta este un motiv pentru a lăsa deoparte stăpânirea de sine
'Câinele-robot de luptă', armă de ultimă generație prezentată de Kremlin, e de fapt o jucărie care se vinde și în România
Știrileprotv.ro
'Câinele-robot de luptă', armă de ultimă generație prezentată de Kremlin, e de fapt o jucărie care se vinde și în România
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Orangesport.ro
3 universităţi uriaşe din SUA, oferte pentru David Popovici. Cum a reacţionat sportivul român
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
PUBLICITATE
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.