Seismologul Mircea Radulian, despre cutremurele din Oltenia: „Sunt cele mai mari înregistrate vreodată în zonă”

Comentează

Mircea Radulian, cercetător științific la Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a declarat marți, 14 februarie, la Digi 24, că seismele înregistrate în ultimele două zile în Oltenia, cu magnitudini de 5,2 și 5,7, sunt cele mai mari produse vreodată în această zonă. Același lucru a fost declarat de directorul INFP, care a spus și că e o surpriză activarea acestei zone.

Mircea Radulian a precizat că seismul de marți, 14 februarie, a fost la nord de Târgu Jiu, în aceeași zonă în care s-a produs și cutremurul de ieri. „Avem de-a face cu faimosul dublet. Deci, sunt două cutremure de magnitudini apropiate, mai mici precum cele din Turcia, care s-au produs la intervale scurte de timp”, a spus el.

Este o activitate foarte neobișnuită pentru zona asta. Avem de-a face cu două cutremure mai mari și sunt cele mai mari cutremure înregistrate aici vreodată. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o intensificare semnificativă a activității din această zonă, neașteptată pentru noi, fiindcă nu avem în trecut ceva asemănător.

Seismologul a adăugat: „Urmează să analizăm de ce s-au întâmplat aceste cutremure, ce legătură au între ele, dacă au vreo legătură cu acest context în care s-au produs și cutremurele din Turcia”.

El a explicat că pe toată zona de-a lungul Carpaților sunt cutremure de suprafață.

„Activitatea o cunoaștem și nu e o surpriză. Singură surpriză este că avem un nivel de activitate mai mare decât cu ce eram noi obișnuiți în această zonă. Au mai fost cutremure în zona asta și peste 5, dar acum e o activitate crescută”, a spus Radulian.

„Vor mai fi replici. Acest cutremur va avea replici, exact ca și în Turcia. Acolo s-a produs un alt cutremur puternic și el va genera la rândul lui niște replici, care nu ar trebui să depășească magnitudinea 4. În general, sunt mai mici”, a mai spus Radulian.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
MONDEN
Smiley pe scana Vocea Romaniei
12:01
Antrenorii de la „Vocea României” 2026 și-au mărit echipele. Cine a urcat pe scenă în ediția de aseară
Radu Valcan si Armina la Insula Iubirii
11:24
„Insula Iubirii” 10 octombrie 2026. Ies la iveală detalii șocante despre unii concurenți. Iubita lui Marcel vrea să plece acasă
POLITIC
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Ultimele știri
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
13:04
Transformarea Ozanei Barabancea, la o lună după operația de lifting facial. Cum arată acum. „Eu nu mă vindec foarte bine”
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
TRENDING
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
07:59
Benzina și motorina s-au ieftinit iar sâmbătă, 10 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Cine transmite Marele Premiu de Formula 1 din Singapore 2026 la TV. La ce oră încep cursa, calificările și sprintul de la Marina Bay
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
O femeie practică tehnici de respirație și meditație acasă
Exclusiv
11:49
Cum îți gestionezi stresul zilnic: tehnici de mindfulness pentru 10 minute pe zi
Turku, Marea Baltică
11:49
Salariu de 2.000 de euro pentru o săptămână de muncă, dar angajatul trebuie să aibă un nas fin. Locul de muncă inedit din insulele Mării Baltice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
fost profesor universitar de 100 de ani, din nou student, se uită la cărțile de pe un raft
08:02
Un fost profesor universitar de 100 de ani s-a înscris din nou la facultate: „Sunt de două ori mai în vârstă decât profesorii de acolo”
O femeie care aranjează cărțile pe un raft
06:00
Cum să-ți organizezi casa cu regula de 80/20: „Mai mult spațiu, mai puțin stres”
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Trecutul încă vorbește de pe zidurile fostei Uzine Tractorul
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
Dumitru Stelea (1)
09:31
Un sibian de 57 de ani a plecat de acasă cu o bicicletă de la Decathlon și un cort. În 100 de zile a parcurs 13.080 de kilometri și a trecut prin 24 de țări
Avion F-18
08:45
Mesaje RO-Alert, emise în Tulcea după ce două ținte aeriene au fost detectate în apropierea graniței cu România. Două avioane F-18 au fost ridicate pentru monitorizare
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Fata de 12 ani urcată cu forța într-o mașină în Teleorman a fost găsită, iar alerta de răpire a fost ridicată
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...