Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat duminică seara că guvernul său va extinde coloniile evreiești în Cisiordania ocupată, ca răspuns la recunoașterea statului Palestina de către alte patru țări occidentale, relatează AFP.
„Ani de zile am împiedicat crearea acestui stat terorist, în pofida presiunilor enorme, atât interne, cât și internaționale”, a declarat premierul israelian într-o înregistrare video difuzată de biroul său.
„Am dublat așezările evreiești din Iudeea și Samaria (denumirea dată de Israel Cisiordaniei - n.r.) și vom continua pe această cale”, a anunțat Netanyahu.
Regatul Unit, Australia, Canada și Portugalia au recunoscut oficial, duminică, statul Palestina, în ajunul unor anunțuri similare din partea altor țări.
Aceste decizii istorice sunt considerate de Netanyahu drept un „pericol” pentru existența Israelului.