Fotomodelul Chloe Ayling a povestit cum a reușit să scape după ce doi bărbați au drogat-o și au sechestrat-o timp de șase zile la Milano. Se pare că unul dintre agresori s-ar fi îndrăgostit de tânără și acesta ar fi fost motivul pentru care a eliberat-o.
Chloe Ayling a fost drogată și răpită în Milano pentru a fi vândută într-o licitație online. Femeia, a ajuns în orașul italian pentru a participa la o ședință foto, dar a fost răpită și ținută captivă timp de șase zile.
Modelul a ajuns în Italia pe 10 iulie, a fost cazată într-un apartament, urmând ca a doua zi să aibă ședința foto la Milano. Bărbatul care ar fi trebuit să fie fotograf și să realizeze ședința foto, alături de încă o persoană, au drogat-o, i-au pus cătușe și au băgat-o într-o geantă pe care au pus-o în portbagajul mașinii. A fost dusă într-o casă izolată din Borgial, la nord-vest de Torino.
Timp de șase zile, femeia a fost ținută prizonieră, timp în care răpitorii chiar au dus-o la cumpărăuri, Unul dintre ei, Lukasz Pawel Herb, a dormit cu ea în pat și i-a făcut cadouri ciocolată și lenjerie, dar nu a agresat-o sexual în niciun fel. După o săptămână, polonezul a decis să o elibereze și a condus-o până la consulatul britanic din Milano.
Recent, Chloe a dezvăluit că motivul pentru care a fost eliberată este că l-a sedus Lukasz Pawel Herb. „Cu cât vorbeam mai mult, cu atât ne apropiam mai mult, iar când mi-am dat seama că începe să mă placă, știam că trebuie să folosesc acest lucru în avantajul meu”, a declarat modelul pentru BBC.
Recomandare de la colegii de la www.noizz.ro
Polonezul ar fi întrebat-o dacă dorește să aibă o relație cu el, lucru pe care Chloe l-a văzut ca pe o șansă de a scăpa.
Cazul tinerei este destul de controversat. Unii oameni spun că modelul nu a fost de fapt răpit. În ziua în care ea a fost eliberată a fost văzută la o cafenea cu unul dintre răpitori și ea părea că se simte bine. La aceste speculații, Chloe a comentat: „Cum să te porți rece cu o persoană care începe să aibă sentimente pentru tine și se bazează pe asta ca să te elibereze?”.
Poliția din italia l-a arestat pe Lukasz Herba când a însoțit-o pe victimă la consulatul britanic din Milano, pe data de 17 iulie. Polonezul a declarat autorităților că o cunoștea pe Chloe înainte să o răpească și că modelul a inventat toată povestea în încercarea de atrage atenția presei pentru a avansa în cariera ei de modeling.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5a5b07777070a6c934b14f9531dbe64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a1eda9fea34295421687e3ecfbd6892e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eddefd9a12adbdb7760317ae4875f127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3faf578da67ac7da5fc4b101b48b140a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0807aad84963e12c1ffbe5b5cbe2896a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_48eabc3f5fc9b29139a8290cb067dcb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_88cddbd6573dc13a0e32132b7b5eea43.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f45db372ffa23b904520ebdeb8b47dac.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2f50f2f98e3fe05cc67e7e779e36de93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_257643dea611b25737ecd49a442101ce.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_098f53e6763d6a19c17a6147d9eb1970.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5788c3ca00d2d6384a86ac469067ac13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_156db290d6569739cbd9aad3432edd18.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_143a7339b4b563b514400be790f5e730.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/07/3338498010211838291499944330829592665260032n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9e4e1854aaf61fabca5ba97e1c126804.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8192eaddf03493c7a297fc9ebce84004.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/alexandru-muraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/oana-gheorghiu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vedete-in-costum-de-baie-la-40-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/mihai-bendeac-despre-dan-negru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae900123ce25896590d62b530a5b8997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8cb02c182583cf38da3729242cd3b2d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/transplant-inima-iasi-e1783800924960.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-12-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turcia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/plaja-balos-creta-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nava-romaneasca-emerald-lumi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/otet-de-orez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/elicopter-smurd-munte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/adictii-dependenta-shutterstock1238169970-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tren-cfr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vinete-in-piata-obor-din-bucuresti-12-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pink-floyd-the-wall-profimedia-0560345991-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/receptie-summit-nato-2026-profimedia-1115102646.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pensionari-casa-de-pensii-id248657-inquam-photos-pana-tudor-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca--foto-id285056-inquam-photos-george-calin-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.