Incidentul a avut loc sâmbătă, 16 ianuarie, în Waldenstein. Pacienta a fost legată de pat după un accident vascular cerebral şi nu s-a putut apăra. Românca de 40 de ani, care era de profesie asistentă, s-ar fi năpustit asupra victimei de 50 de ani pe care o avea în grijă.
Înarmată cu un cuţit, românca a atacat-o de mai multe ori. Grav rănită, femeia atacată a reuşit doar să ţipe, suficient cât să alarmeze mai mulţi vecini care au anunţat poliţia, scrie Ziarul Adevărul.
Românca a fost arestată imediat şi dusă la cea mai apropiată secţie de poliţie, iar de acolo la închisoarea de la Krems, unde va sta pe toată durata anchetei.
Victima, aflată în stare gravă după ce a pierdut mult sânge, a reuşit doar să le spună anchetatorilor că femeia care ar fi trebuit să o îngrijească s-a năpustit asupra ei cu cuţitul ca să o exorcizeze.
„A zis că doar aşa poate să scoată boala şi diavolul din mine. A fost îngrozitor, nu credeam că voi mai scăpa”, a spus aceasta.
Între timp, poliţia austriacă a cerut şi o expertiză psihiatrică pentru a se vedea dacă românca are probleme psihice.
Franța impune o nouă regulă la intrarea pe teritoriul său. Măsura intră în vigoare duminică
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/26/01b1235939a2eea1369ae17d90161a14.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/25/3bca241fdcf656ea0f58d96c040377d7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/26/a18e885d75e01da19506075741da4008.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/25/6aa1d7f7679c83fd5bad2fcd3b87e1b0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/26/ce8281240a82c8a8d5a2ebd02f679716.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/22/3dc95bb1f5c047f1dcdbef836355eb63.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/2/26/b5f226d41d87e2ed8a2c61e2167ef41e.jpg)