Muncitorii migranți care culeg portocale, kiwi și măsline dorm în noroi și suferă de foame, în Italia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În Tendopoli, un sat improvizat de corturi din regiunea Calabria, Italia, sute de muncitori migranți suferă de foame în timp ce culeg portocale, kiwi și măsline pentru piețele din Europa. Ziua muncesc pe câmpuri, iar noaptea dorm în corturi improvizate, înconjurați de noroi și gunoaie, relatează cotidianul elvețian Blick, parte a grupului Ringier Media International.
Cuprins:
„E greu, dar ce pot să fac”, spune un tânăr
În prezent, circa 150 de bărbați, toți muncitori migranți din Africa, trăiesc în acest „bidonville” european. Numărul lor crește la peste 1000 în sezonul de recoltare a citricelor, iarna.
Condițiile de trai sunt șocante, scrie Blick: acolo sunt corturi din plastic murdar, gunoaie împrăștiate, găini și pisici slabe care rătăcesc printre resturi. La 30 de grade Celsius, mâncarea stă în soare, iar insectele invadează mesele sărăcăcioase ale muncitorilor.
„Când plouă, totul se inundă aici”, spune Baba, un tânăr care locuiește acolo de peste un deceniu. El câștigă 60 de euro pentru opt ore de muncă grea pe câmp, suficient doar pentru mâncare și tutun.
„E greu, dar ce pot să fac”, adaugă el, dezvăluind condițiile din cortul său: haine pe jos, un ventilator defect și un frigider nefuncțional.
Tendopoli a fost inițial creat în 2010 ca o soluție temporară
Tendopoli a fost inițial creat în 2010 ca o soluție temporară, după revoltele rasiale din orașul Rosarno. Însă, în loc să fie închis, s-a transformat într-o așezare permanentă.
Luca Gaetano, primarul localității San Ferdinando, recunoaște această realitate: „În fiecare an promitem să închidem tabăra, dar în fiecare an apar noi corturi. S-au cheltuit deja milioane de euro pentru acest loc, dar situația rămâne neschimbată”.
În 2015, autoritățile au construit blocuri moderne pentru a reloca locuitorii din tabără, dar acestea au rămas goale ani de zile din cauza disputelor politice. Abia în iunie 2026, după o decizie administrativă, primii muncitori migranți au început să se mute în noile locuințe.
„Fără această forță de muncă străină, întreaga regiune s-ar prăbuși”, admite primarul.
La câțiva kilometri de tabără, în ferma lui Nello Navarra, lucrurile par diferite.
„Fără acești muncitori, ar trebui să închidem”, explică el.
„Migranții muncesc douăzeci de zile, dar contractele menționează doar zece”
Toți cei care lucrează pentru el au contracte și sunt plătiți corect pentru fiecare zi muncită. Însă, în alte ferme, situația este departe de a fi ideală.
„Migranții muncesc douăzeci de zile, dar contractele menționează doar zece. Așa se economisesc bani pe contribuțiile sociale”, dezvăluie Navarra.
„Cu cât prețul portocalelor scade, cu atât scad și salariile. Este un lanț al exploatării”.
În tabăra din San Ferdinando, chiar și necesitățile de bază precum apa caldă devin un lux. Locuitorii sunt nevoiți să cumpere apa de pe piața neagră. Situația devine greu de suportat în timpul iernii, când tabăra se umple de oameni, iar frigul îi forțează să aprindă focuri, ceea ce duce adesea la incendii.
Planurile primarului includ un proiect numit „Ferma Socială”, un spațiu care ar costa 4 milioane de euro și unde muncitorii ar putea locui, lucra și învăța, dar departe de comunitățile locale.
„Acești oameni trebuie să se obișnuiască cu anumite reguli înainte de a fi integrați în satele noastre”, susține Gaetano, arătând o fotografie cu gunoaie adunate la marginea taberei.
„Nu putem trăi așa împreună”.
Francesco Piobbichi, coordonator al unui cămin pentru muncitori migranți, respinge vehement ideea primarului, pe care o consideră discriminatorie.
„Problema nu sunt oamenii. Problema este tabăra”, spune Piobbichi, arătând spre condițiile în care locuiesc muncitorii.
„Viața în corturi, fără un viitor clar, îi distruge pe oameni”.
Soluția găsită de organizație
Organizația sa a găsit o soluție diferită: închirierea de apartamente în satele din apropiere, unde migranții pot trăi în condiții decente, alături de localnici.
„Integrarea nu începe într-o tabără. Ea începe în cartier”, argumentează el.
Costul pentru o cameră este de 90 de euro pe lună, iar rezidenții beneficiază de un pat, apă caldă și o bucătărie.
„La urma urmei, nu este nevoie de mult”, adaugă Piobbichi, arătând spre un rezident proaspăt mutat.
