MENIU CAUTĂ

Musafiri nepoftiţi la Balc, pe domeniul lui Ţiriac. Vezi despre cine e vorba!

Distribuie

Pe lângă invitaţii de seamă, fostul tenismen a avut parte şi de musafiri nepoftiţi pe domeniul său din judeţul Bihor: reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia animalelor.
Aceştia au improvizat un teren de tenis chiar în faţa porţii omului de afaceri şi au întins pancarte şi bannere pe care scria în engleză, ca să priceapă invitaţii străini ai lui Ţiriac, ”Nu mai ucideţi, jucaţi tenis” sau ”Vânătoarea de anul acesta s-a anulat. Vom juca tenis în schimb. Semnat: gazda dumneavoastră”.
În joc a intrat şi deputatul ecologist Remus Cernea, care a declarat că ar trebui dată o lege pentru oprirea acestui masacru. În ciuda faptului că au fost foarte inventivi, protestatarii nu i-au sensibilizat pe vânători.
Aceştia au pornit dis-de-dimineaţă, alături de gonacii din sat, în căutarea mistreţilor. Ca în fiecare an, Ţiriac i-a avut alături la partida de vânătoare pe unii dintre cei mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Europa: Wolfgang Porsche, proprietarul imperiului cu acelaşi nume, Franz Rauch, cel mai mare producător de sucuri de pe continent şi Klaus Mangold, fostul preşedinte al Daimler-Chrysler.
Printre oaspeţi nu s-a aflat însă fostul soţ al Mihaelei Rădulescu, Elan Schwartzenberg, nelipsit până acum de la evenimentul organizat de Ţiriac.

Comentarii